Piaţa Unirii din Cluj-Napoca va fi, de vineri, 10 mai, până duminică, 13 mai, inclusiv, gazda celui mai mare eveniment de promovare a satului românesc: Ziua Satului Românesc. Manifestarea se desfăşoară sub patronajul Ambasadei Italiei în România.
Evenimentul, ajuns la a treia ediţie, este organizat de Asociaţia Cele mai Frumoase Sate din România împreună cu Ministerul Economiei - Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Autoritatea Naţională pentru Turism, Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, Municipiul Cluj-Napoca şi ANTREC.
Manifestarea va fi deschisă oficial vineri, 10 mai, la ora 12.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Dintre oficialităţi şi-au anunţat prezenţa: Maria Grapini, Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Lelia Oanţă secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, reprezentanţi ai ambasadei Italiei, ai 30 de sate din 10 judeţe.
Astfel, timp de 3 zile se vor organiza expoziţii şi târguri tematice în centrul Clujului: Târgul de turism rural, agroturism şi ecoturism - Hai în satul românesc, Târgul de produse tradiţionale - Produs în satul românesc, Târgul de meşteri populari – Dumitru Sofonea, Târgul de flori - În grădina lui Ion, Atelierul de bucătărie românească - comuna Cumpăna (jud. Constanţa), Patrimoniul UNESCO - ceramica de la Horezu, dar şi conferinţe şi seminarii pe tema conservării, promovării şi dezvoltării satului românesc.
Ziua Satului Românesc este cel mai mare eveniment de promovare a mediului rural din România. Organizatorii se aşteaptă să participe la eveniment circa 20.000 de turişti şi clujeni.
Premii: un miel şi un sac de ceapă din Făgăraş
O altă modalitate prin care organizatorii Ziilei Satului Românesc s-au gândit să promoveze valorile rurale este concursul “Dansez pentru România”.
Concurenţii sunt invitaţi să danseze d