Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO FOTOGALERIE Cum ar fi dacă ar lua foc un avion pe Aeroportul Băneasa. Reacţia autorităţilor

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

SIMULARE Prefectura Capitalei a organizat ieri un exerciţiu pe Aeroportul „Aurel Vlaicu“ în care o aeronavă cu 80 de pasageri este cuprinsă de flăcări. Din fericire, doar cinci persoane „au murit”.

Miercuri, 12 octombrie, ora 9.40: un avion care efectează un zbor de linie pe ruta Roma-Bucureşti cu 80 de pasageri la bord se pregăteşte să aterizeze pe Aeroportul Băneasa. Totul pare în regulă: vântul nu bate puternic, vremea este uscată şi vizibilitatea ridicată. Piloţii execută manevrele de aterizare, când deodată, în momentul contactului cu solul explodează un cauciuc la trenul principal de aterizare dreapta. Avionul se înclină brusc pe partea afectată.

Pasagerii nici nu mai au timp să intre în panică. Aripa aeronavei se loveşte brutal de sol şi se rupe în două, făcând să se scurgă tot combustibilul. Fuzelajul şi aripa iau foc în doar câteva secunde. Cinci pasageri îşi perd viaţa în urma impactului. Aeroportul şi autorităţile din Bucureşti intră în alertă. Cam aşa ar suna scenariul prezentat ieri în timpul exerciţiului de intervenţi de pe Băneasa, pentru a verifica rapiditatea salvatorilor bucureşteni.

Simularea s-a făcut ca şi cum toate aceste lucruri s-au petrecut.

120 de oameni au participat la „salvare”

De aici, au început să apară toate forţele de intervenţie, care au acţionat conform „planului roşu”, o strategie care se aplică pentru un incident de asemenea amploare. În primele cinci minute, 20 de pompieri de pe aeroport erau deja la faţa locului pentru a „stinge flăcările”. În următoarele aproximativ trei minute, ei sunt acompaniaţi deja de alţi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, de la Detaşamentul Băneasa, care vin cu două autospeciale cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare, o ambulanţă, două maşini cu medic şi o maşină tip „spital mobil”.

La intervenţie participă şi pompier

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 43 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum o ora
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

15°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°