Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Jenni Rivera, un star al muzicii mexicane, a murit într-un accident de avion

Publicat in Adevarul, luni 10 decembrie 2012 ·

Cântăreaţa de origine mexicană Jenni Rivera a murit duminică, după ce avionul de mici dimensiuni la bordul căruia se afla s-a prăbuşit în nordul Mexicului.

Rămăşiţele avionului au fost descoperite în apropiere de localitatea El Tejocote, au anunţat autorităţile mexicane, care au precizat că nu există supravieţuitori.

Avionul Lear Jet, care transporta şapte persoane, a fost descoperit de ţăranii din satul El Tejocote, aflat la circa 200 de kilometri de oraşul Monterrey. Ministrul Comunicaţiilor şi Transporturilor, Gerardo Ruiz, a confirmat pentru postul Milenio faptul că autorităţile mexicane au descoperit resturile avionului şi că nu există supravieţuitori.

Avionul decolase din Monterrey având-o la bord pe cântăreaţa Jenni Rivera, doi piloţi şi alte patru persoane. Avionul se îndrepta spre aeroportul din Toluca, atunci când a dispărut de pe ecranele radarelor, la o distanţă de circa 100 de kilometri faţă de locul de unde decolase.

Potrivit presei locale, cântăreaţa californiană de origine mexicană, care a vândut peste 15 milioane de albume şi a primit numeroase premii la galele dedicate muzicii latino, a susţinut un concert, sâmbătă seară, la Monterrey.

Artista în vârstă de 43 de ani trebuia să participe duminică la înregistrările pentru ediţia mexicană a emisiunii de televiziune „The Voice“.

Pagina ei de Facebook afişează peste 2,4 milioane de fani. Pe YouTube, unul dintre videoclipurile sale a fost vizualizat de aproape 5 milioane de ori.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie

News.ro acum 39 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă joi că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că Parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de zile.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum 16 minute
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

BREAKING Magazinele nu vor fi închise în weekend / Ciolacu: Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun

G4Media acum 10 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun”. „Vreau să închid un subiect care

Sorin Grindeanu: Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că a semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii Rutiere preia de la CNAIR o serie de proiecte de infrastructură rutieră. ”Am semnat Ordinul prin care Compania Naţionala de Investiţii

Ciolacu: Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie

Mediafax acum 12 minute
„Tot despre plafonare vorbim în continuare, dar în alt domeniu, cel al asigurărilor. Prelungim cu încă trei luni plafonarea tarifelor RCA, până la 30 iunie”, spune Marcel Ciolacu. Vrem să combatem, adaugă premierul, orice risc de creştere excesivă a

Alba: O femeie a lovit cu maşina un copil pe o trecere pentru pietoni, apoi a plecat de la locul accidentului. Femeia a fost găsită de poliţişti, după ce tatăl victimei a reclamat fapta

News.ro acum 16 minute
Un copil de opt ani care traversa o stradă din Alba Iulia pe trecerea pentru pietoni a fost lovit de un autoturism care se deplasa în spate şi al cărui şofer nu a oprit. Tatăl victimei a anunţat Poliţia cu privire la accident. Şoferul implicat, o fe

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

13°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale