Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) susţine că urmăreşte să îi responsabilizeze pe bijutieri, care vor fi obligaţi să aplice pe bijuterii o marcă prin care să răspundă pentru conformitatea obiectelor, dublată de marca de stat, pentru a creşte siguranţa pieţei.
Mai multe organizaţii patronale din domeniul bijuteriilor au susţinut, luni, într-o conferinţă de presă că, prin modificarea Ordonanţei privind regimul metalelor preţioase în România, care se află deja în Camera Deputaţilor, se va ajunge la monopol de stat în domeniu, prin impunerea mărcii de stat tuturor operatorilor, relatează Mediafax.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a ANPC, Monica Pretorian, prin modificarea actului normativ, se urmăreşte, printre altele, responsabilizarea bijutierilor care vor avea de aplicat pe obiectele comercializate o marcă de responsabilitate, prin care vor fi identificaţi şi traşi la răspundere pentru eventualele neconformităţi.
La marca de titlu - pentru informarea consumatorului cu privire la conţinutul de metal preţios din bijuterie - şi marca de responsabilitate, ambele aplicate de bijutier, se va adăuga marca de stat, aplicată de ANPC, care are scopul de a certifica conţinutul de metal preţios din bijuterie.
Aceasta va conţine elemente de siguranţă, va fi uşor recognoscibilă şi va creşte încrederea consumatorului, susţine Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Săptămâna asta aflăm cât de șantajist e Dan VoiculescuNepricepere sau război intern la Spitalul din Galați? Bebelușul „cu edem cerebral”, adus în Capitală, i-a uimit pe mediciBACALAUREAT 2013. Primele probe