Potrivit procurorilor, din septembrie 2008 şi până în anul 2011, Andrei Baştovoi şi alte persoane din cadrul Ascom Grup (controlată de miliardarul Anatol Stati), ar fi prejudiciat compania de câteva zeci de milione de dolari, anunţă postul TV 7.
Încă un dosar pe numele lui Andrei Baştovoi, fost vicepreşedinte al companiei Ascom Grup. De data aceasta, Baştovoi şi alte persoane sunt învinuite că ar fi prejudiciat Ascom Grup, cu circa 24 milioane de dolari, în perioada septembrie 2008- anul 2011.
Procurorul Lilian Cociu a anunţat că urmărirea penală a fost iniţiată încă la 5 iulie curent, iar în prezent se face un control tematic pentru a se stabili exact valoarea prejudiciilor provocate de Andrei Baştovoi şi alte persoane din cadrul Ascom Grup.
Andrei Baştovoi neagă orice acuzaţie adusă de procurori şi compania Ascom Grup.
"Ei tot aduc noi şi noi cifre şi nu mă voi mira că voi fi acuzat şi de trafic de persoane din Sudan", a declarat Andrei Baştovoi, citat de tv7.md.
Fostul vicepreşedinte al Ascom Grup, Andrei Baştovoi şi fiul acestuia, Valentin mai sunt cercetaţi penal într-un dosar în care sunt învinuiţi că ar fi pus la cale asasinarea unui membru al familiei miliardarului Anatol Stati şi că ar fi prejudiciat compania Ascom Grup cu 185 de mii de dolari.
Arestări în lanţ la compania miliardarului moldovean Anatol Stati
Compania Tristanoil controlată de miliardarul Anatol Stati este oficial în faliment