Locuitorii municipiului Slatina va trebui ca, în acest an, să găsească noi modalităţi de a-şi satisface dorinţa de a face plajă sau de a înota. Acest lucru este cauzat de faptul că primăria nu va mai deschide Plaja de lângă râul Olt, unde se afla şi o piscină, deoarece zona va fi scoasă la licitaţie pentru amenajarea unui club nautic. O veste bună se arată, totuşi, la orizont: în acest an sunt preconizate a începe lucrările de modernizare a ştrandului “Dumitru Dobrescu” din cartierul Progresul.
Dacă, până anul trecut inclusiv, slătinenii se puteau răcori în zilele zăpuşitoare de vară la Plaja Olt aflată la intrarea în oraş dinspre Craiova, în această vară nu se va mai întâmpla la fel. Diriguitorii municipalităţii au decis să nu mai concesioneze obiectivul menţionat deoarece întreaga zonă urmează a fi scoasă la licitaţie în cadrul unui amplu proiect de reamenajare şi transformare într-un club nautic la standarde europene.
“În acest vor începe procedurile legate de licitarea zonei unde se află plaja Olt şi piscina aferentă pe care le ofeream slătinenilor până anul trecut. Este vorba despre un proiect pe fonduri europene în valoare de 34,7 milioane de lei, din care noi vom contribui cu 19 milioane lei, proiect ce vizează amenajarea unui club nautic”, a afirmat Ana Anghel, viceprimar al Slatinei.
Investiţia ce urmează a fi realizată pe locul unde se află cum plaja şi piscina cu pricina are în vedere reabilitarea şi extinderea zonei până la finele anului viitor. Mai exact, aici va fi amenajat un debarcader pentru hidrobiciclete şi bărci cu vele, iar vechea piscină va fi înlocuită cu una dotată cu sistem de reciclare şi clorinare a apei, duşuri solare, vestiare noi, grupuri sanitare. În plus, se vor construi anexe noi ce vor cuprinde terenuri de sport, respectiv: teren de minigolf, teren pentru tir cu arcul, zonă pentru escaladare, pistă asfaltată pentru bi