Giuleştenii au cerut intervenţia UEFA ca să intre pe Ghencea. Dacă nu vor avea succes, le vor împărţi fanilor doar cîteva invitaţii
Alb-vişiniii cred că vor fi ca acasă în derby-ul cu Steaua, de duminică seara! "Categoric, noi vom avea suporteri în Ghencea! Cîţi? Asta o să aflăm zilele viitoare. Am trimis deja o scrisoare la UEFA, prin care cerem să se aplice regulamentul valabil în competiţiile europene, adică să fim trataţi ca Panathinaikos la meciul cu Dinamo", a declarat George Copos. Grecii au avut 200 de susţinători în Ştefan cel Mare, deşi partida din grupele Europa League s-a disputat cu porţile închise, întrucît roş-albii aveau arena suspendată.
Dacă forul european nu se implică, vişiniii vor primi maximum 30 de invitaţii din partea rivalilor. Fanilor din Grant nu le-ar reveni mai mult de un sfert, restul fiind destinate oficialilor clubului. Derby-ul de duminica viitoare se dispută cu porţile închise din cauza scandărilor anticonducere pe care suporterii Stelei le-au avut în timpul jocului cu Bistriţa (1-1).
Şi Rapid riscă suspendarea!
Giuleştenii ar putea să aibă parte de două meciuri la rînd cu tribunele goale! După jocul cu Steaua, au acasă cu Oţelul. Comisia de Disciplină, reunită azi, la ora 15:00, va judeca şi un incident petrecut în timpul partidei Rapid - CFR (1-4). Vişiniii din peluză au aruncat o brichetă pe teren şi obiectul a fost cules de către Culio, care i l-a arătat arbitrului Alexandru Tudor. (Ana Maria Navrea)
"Dacă rapidiştilor nu li se permite accesul pe Ghencea, înseamnă că sancţionarea Stelei a fost, de fapt, o decizie favorabilă rivalilor noştri!"
George Copos, patron Rapid
FLASH
Ceartă cu Turcu
Vasile Turcu, acţionarul lui Dinamo, consideră că George Copos vrea să-l păcălească pe Lutz Stache: "Copos mai pregăteşte o mare ţea