Fostul președinte, Ion Iliescu, a votat pentru ca în țară situația să fie mai stabilă.
"Am venit cu gânduri deschise ca să realizăm o situaţie mai stabilă în ţară şi eu cred că aceste voturi vor consolida din acest punct de vedere o situaţie mai clară, cu o majoritate limpede în Parlament, ceea ce este esenţial pentru viaţa politică a ţării", a spus Iliescu.
El a arătat că din cauza vremii prezenţa la vot va fi una mai slabă, dar şi-a exprimat speranţa că românii vor veni totuşi la vot chiar şi în condiţii dificile.
"Este mai dificil. Aici e ploaie dar am văzut în ţară că e mai greu. Va fi o dificultate, va fi o prezenţă mai slabă dar sper că va fi o prezenţă bună", a spus Ion Iliescu.
Fostul şef de stat a venit la vot în jurul orei 11:30 fără soţia sa, Nina, aşa cum obişnuia să se prezinte la scrutinele electorale anterioare. El le-a spus jurnaliştilor răspunzând întrebărilor acestora că soţia sa va veni să voteze mai târziu pentru că "avea ceva treabă de dimineaţă".
CITIȚI ȘI: ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Suntem cu ochii pe ei! Nu-i lăsați să fure!ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Harta electorală a României: cine are emoţii, cine stă liniştitJURNAL DE PE FRONTUL ALEGERILOR. Scandal în Vrancea lui Marian Oprişan. Patrulele USL au rupt afişele rivalilor
VIDEO Traian Băsescu: ”Românii ne vor arăta dacă mergem mai aproape de Rusia și China sau dacă ne continuăm drumul spre Bruxelles”