Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizita lui Bush la Soci, o surpriză pentru Washington şi Kremlin

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 martie 2008 ·

George W. Bush i-a surprins atât pe oficialii de la Washington, cât şi pe cei de la Moscova în momentul în care a acceptat invitaţia preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la o întâlnire la Soci, după Summitul NATO, scrie „Moscow Times“.

„Acceptul preşedintelui Bush este apreciat ca fiind un semn al atitudinii sale personale constructive“, a afirmat joi o sursă de la Kremlin sub rezerva anonimatului. Potrivit aceleiaşi surse, „membri ai administraţiei Bush“ l-ar fi sfătuit pe preşedinte să nu se grăbească să dea un răspuns şi să nu accepte invitaţia.

Bush a declarat miercuri, la o discuţie purtată la Casa Albă cu „Evenimentul zilei“ şi alte trei ziare europene, că se va deplasa la Soci pentru a discuta cu Putin relaţia strategică, „a cărei parte crucială este apărarea antirachetă“. Întâlnirea, care va avea loc pe 5 aprilie, va fi ultima la nivel prezidenţial, în condiţiile în care atât Putin, în luna mai, cât şi Bush, în ianuarie 2009, îşi încheie cel de-al doilea mandat.

Presa rusă scrie că invitaţia a fost formulată încă din februarie, iar Casa Albă a evitat să formuleze un răspuns timp de o lună. Potrivit „Kommersant“, Bush l-a sunat în martie pe Putin pentru a-l invita la Summitul NATO de la Bucureşti, iar acesta a condiţionat participarea sa de rezolvarea disensiunilor legate de acceptarea Ucrainei şi Georgiei în Planul de acţiune pentru aderarea la NATO.

În urma acestei convorbiri, afirmă „Kommersant“, Putin a fost de acord să vină la Bucureşti, Condoleezza Rice şi şeful Pentagonului, Robert Gates, au fost în vizită la Moscova, iar Preşedinţia Rusiei a evocat posibilitatea rezolvării unor chestiuni controversate.

PRIORITATE

Tăriceanu va discuta cu Bush despre vize

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat ieri că problema vizelor pentru cetăţenii români este u

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 57 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 56 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 32 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 24 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 57 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°