Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Lucrările la strada Potaissa s-au extins şi pe Fortăreţei

Publicat in Adevarul, miercuri 19 august 2009 ·

Încă nefinalizate, lucrările la cea de-a treia pietonală a Clujului vor fi gata în luna septembrie. De luni, muncitorii firmei Dedal s-au extins şi la strada Fortăreţei, la care au început decopertarea. CLICK AICI PENTRU HARTĂ La strada Potaissa se lucrează deja de două luni de zile şi chiar dacă lucrările erau programate să fie finalizate la sfârşitul lunii august, acestea vor mai dura două-trei săptămâni, dacă vremea este favorabilă.

Piatra cubică a fost montată pe două dintre cele trei sectoare ale străzii Potaissa (de la intersecţia cu str. I.M. Klein până la strada Napoca şi de la intersecţia cu strada Fortăreţei până la str. Universităţii) şi se lucrează în prezent la secţiunea de la intersecţia str. I.M. Klein cu str. Fortăreţei.

Muncitorii firmei Dedal s-au apucat luni şi de decopertarea străzii Fortăreţei, pe porţiunea dintre str. I.M. Klein şi strada Potaissa.

Gata în maximum trei săptămâni

Răzvan Oltean, inginerul care supraveghea astăzi lucrările din zonă, spune că lucrările la strada Potaissa vor fi finalizate în două-trei săptămâni, dacă vremea ţine cu ei. „Am avut câteva perioade de vreme proastă care ne-au întârziat puţin lucrările, dar cel mai multe probleme le-am avut pe porţiunea dinspre strada Universităţii, unde terenul a fost foarte slab şi plin de apă”, a spus Oltean.

Potrivit reprezentantului firmei Dedal, s-au efectuat săpături suplimentare, de 60 până la 100 de cm, până s-a dat de pământ tare peste care s-a putut pune balastru pentru fundaţie.

O casă de demolat şi un teren privat

O porţiune din strada Potaissa, chiar la baza Zidului Cetăţii, este teren privat. Potrivit Gabrielei Cora, şefa serviciului Adminisitrare căi publice, terenul nu va fi amenajat şi va rămâne liber. Unul dintre muncitorii Dedal spune că proprietarul terenului a fost d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 19 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 32 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 37 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 58 minute
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 19 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum 51 minute
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Alina Gorghiu, despre cazul 2 mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 39 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°