Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„A luat bebeluşul şi l-a lovit de pereţii casei“

Publicat in Adevarul, vineri 26 noiembrie 2010 · ·

Noaptea de 22 noiembrie a fost de coşmar pentru Mirela Mocanu (24 de ani) din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea. Abia ajunsă acasă după o internare de cinci zile cu băieţelul său Vasile, în vârstă de numai 7 luni, femeia a fost luată la bătaie de concubinul ei Petre Pavel (30 de ani).

Tânăra povesteşte cum Pavel a venit beat de la muncă şi a început să o lovească fără milă. „Mi-a dat cu pumnii în cap până când am căzut la pământ. Apoi l-a luat pe Vasile, i-a băgat degetele pe gât şi l-a înghesuit într-un perete, să-l facă să vomite", îşi aminteşte femeia şi-şi acoperă faţa, parcă să alunge imaginile de groază. „Îi împingea picioruşele spre gură şi încerca să-i provoace voma. Când a văzut că nu reuşeşte, a luat copilul şi l-a lovit de pereţii casei", spune tânăra mamă.

S-a întors în spital

Disperată să-şi scape copilul din mâinile brutei, Mirela a chemat o ambulanţă. Medicii au transportat-o pe femeie şi pe micuţ la spitalul din Măcin. „Copilaşul fusese externat luni, după cinci zile de spitalizare pentru enterocolită. În aceeaşi zi, copilul s-a întors la spital, cu stare generală alterată", a declarat medicul Florentin Groza, directorul spitalului din Măcin.

Citiţi şi: VIDEO FOTO Părinţi care nu-şi merită copiii

Medicii spun că băieţelul era foarte slăbit şi, fiindcă era suspectat de meningită, i-au făcut o puncţie lombară.Pentru că starea bebeluşului se agrava, cadrele medicale au decis să transfere micuţul la spitalul din Tulcea, unde a ajuns în comă de gradul doi spre trei.

În mai puţin de 24 de ore, mama şi copilul au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Pacientul a ajuns la noi cu colecţii de sânge la nivelul capului, vizibile pe două tomografii. Copilul este somnolent şi suntem rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire", declara ieri medicul Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 15 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 27 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 25 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 35 minute
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy, va cânta la UNTOLD

News.ro acum 15 minute
Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy la categoria „Best Global Music Album”, va ajunge in aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD, anunţă organizatorii. Artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile a

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°