Dan Nistor are zilele numărate la Pandurii, după evoluţiile bune din ultima perioadă. Dorit insistent şi de Gigi Becali, jucătorul gorjean este foarte aproape de a semna în aceste zile cu clubul care l-a curtat intens încă de la începutul sezonului, Malaga.
Potrivit unor surse, andaluzii au negociat deja cu oficialii români, suma înaintată fiind de 1,5 milioane de euro, asemănătoare cu cea a plecării lui Maxim la Stuttgart. Mulţumiţi de acest preţ, gorjenii mai aşteaptă doar ca jucătorul să se înţeleagă cu cei de la Malaga în privinţa salariului.
Interesată de Nistor este şi Steaua, însă reprezentanţii formaţiei din Târgu-Jiu nu sunt dispuşi să accepte ideea unui transfer care să implice şi cedarea definitivă a lui Răduţ. Nici mijlocaşul nu este încântat să îmbrace tricoul roş-albastru, fiind interesat să facă pasul la o echipă din străinătate.
"Dacă vor 500.000 şi Răduţ, eu îl dau. Nu poţi să spui de un jucător de care nu ştii. Eu pot să spun că îmi place de el, atât. Altceva nu ştiu"
Gigi Becali
Dan Nistor are zilele numărate la Pandurii, după evoluţiile bune din ultima perioadă. Dorit insistent şi de Gigi Becali, jucătorul gorjean este foarte aproape de a semna în aceste zile cu clubul care l-a curtat intens încă de la începutul sezonului, Malaga.
Potrivit unor surse, andaluzii au negociat deja cu oficialii români, suma înaintată fiind de 1,5 milioane de euro, asemănătoare cu cea a plecării lui Maxim la Stuttgart. Mulţumiţi de acest preţ, gorjenii mai aşteaptă doar ca jucătorul să se înţeleagă cu cei de la Malaga în privinţa salariului.
Interesată de Nistor este şi Steaua, însă reprezentanţii formaţiei din Târgu-Jiu nu sunt dispuşi să accepte ideea unui transfer care să implice şi cedarea definitivă a lui Răduţ. Nici mijlocaşul nu este încântat să îmbrace tricoul roş-albastru, fiind interesat să facă pasul la o echip