Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii vasluieni au dat lecţii privind conduita la volan viitorilor şoferi

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Cursanţii Şcolii de Şoferi din cadrul Grupului Şcolar Industrial "Ion Mincu" Vaslui au primit lecţii de la poliţiştii vasluieni referitoare modalităţile de evitare a accidentelor rutiere.

"Au fost purtate discuţii privind evoluţia, cauzalitatea şi consecinţele grave ale accidentelor rutiere produse pe raza judeţului Vaslui, scopul fiind acela de a determina viitorii conducători auto să conştientizeze pericolul la care se expun în cazul nerespectării regulilor de circulaţie", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al ISJ Vaslui.

Cei care în scurt timp vor deveni participanţi la trafic au aflat de la oamenii legii importanţa respectării vitezei de deplasare, adaptată permanent condiţiilor de trafic pentru a evita accidentele rutiere.

"Reprezentantul Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog le-a vorbit viitorilor şoferi despre efectele nocive ale consumului de alcool şi a altor substanţe stupefiante la volan", a adăugat Mihaela Ştraub. O altă temă a întâlnirii a fost modalitatea de protejare a propriului autovehiculul pentru a nu deveni ţinta infractorilor. Cu această ocazie a fost prezentată situaţia statistică privind infracţiunile de furt de şi din auto înregistrată la nivelul judeţului nostru, modalităţile cele mai frecvente de săvârşire a acestor infracţiuni dar şi pedepsele prevăzute de Codul Penal pentru săvârşirea acestui gen de fapte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum o ora
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 38 minute
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 47 minute
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum o ora
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre. Această propunere va fi discutată în cadrul următorului Consiliu din iunie, a declarat Ylva Johansson, comisaru

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum 2 ore
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°