Conflictul cu preşedintele nu va mai avea nicio importanţă. Acum, singur pe baricadele anti-băsesciene a rămas Crin Antonescu, dar nici liderul PNL de la Camera Deputaţilor nu a găsit altă

Conflictul cu preşedintele nu va mai avea nicio importanţă. Acum, singur pe baricadele anti-băsesciene a rămas Crin Antonescu, dar nici liderul PNL de la Camera Deputaţilor nu a găsit altă soluţie decât să propună adoptarea unui document prin care să se ceară respectarea atribuţiilor premierului şi să se condamne excesele neconstituţionale ale preşedintelui. Apă de ploaie. Chiar dacă, în locul lui Tăriceanu, liberalii l-ar fi avut pe Arnold Schwarzenegger la Palatul Victoria, e greu de crezut că ar fi putut să-l termine pe Băsescu. Guvernarea în stare de război cu şeful statului poate fi dusă cu condiţia ca primul-ministru să dispună de o susţinere parlamentară puternică şi stabilă.

Chiar şi în aceste condiţii, lucrurile nu ar fi roz. Adrian Năstase a avut o conducere autoritară asupra PSD şi un guvern monocolor, iar în singura confruntare serioasă cu Ion Iliescu, tot pe tema anticipatelor, a plecat la Cotroceni cu ideile lui şi s-a întors de acolo cu ideile preşedintelui.

Tăriceanu are opoziţie în propria echipă executivă, unde miniştrii democraţi îi stau în cârcă. Are opoziţie şi în propriul partid.

Majoritatea sa parlamentară se bazează pe o Coaliţie moartă de mult, dar plimbată pe la geamurile parlamentului ca să nu se prindă poştaşul de la UE şi să-i aducă pensia cel puţin până la 1 ianuarie 2007. Dezbinarea Coaliţiei a fost primul pas pentru a slăbi poziţia premierului şi nici nu a necesitat mari eforturi. Acţiunile Partidului Conservator erau ele înseşi suficiente pentru a otrăvi relaţiile dintr-o asemenea construcţie, înjghebată şi ea acum doi ani sub presiunile venite de la Traian Băsescu. Dacă la reţetă se mai adaugă programul autonomist al UDMR şi