Cu greu poţi să-ţi închipui moment mai înălţător decât discuţia sinceră dintre Ponta şi Gâdea despre libertatea presei.

În studiourile lui Dan Voiculescu pluteşte un aer de libertate, iar în momentul în care Gâdea citează din Ion Raţiu – „Am să mă bat până la ultima picătură de sânge ca tu, care nu eşti de acord cu mine, să ai dreptul să-ţi spui punctul de vedere şi să ai libertatea de a-ţi exprima punctul de vedere chiar dacă nu sunt de acord cu punctul tău de vedere” – îţi dau lacrimile de emoţie. Poate doar un dialog public între Goebbels şi Streicher despre egalitatea dintre evrei şi arieni să fi fost mai impresionant prin onestitatea sa.

Este clar că Ponta era înţeles cu Gâdea. Şi-au plâns pe umăr unul altuia – victime inocente ale presei băsiste – au jurat că iubesc libertatea de exprimare, după care l-au umflat pe Grigore Cartianu. 7.000 de euro salariu (ca să-l insulte pe Ponta!) şi tot nu-şi plăteşte taxele la stat. Povestea aceasta nu este însă despre Cartianu. Este despre consecvenţa cu care actualul premier pune o cizmă tot mai grea pe gâtul presei. Ponta a vrut să se ştie clar, să se audă de la Antena 3 în toată media din România, că are un ANAF la îndemână şi este hotărât să-l folosească. Jocul este complet diferit faţă de epoca Năstase: pe atunci, crema presei, grupată în celebrul Club Român de Presă, primea de la guvern publicitate, avantaje fiscale, reţele de distribuţie şi ce o mai fi fost. Acum, dimpotrivă, se lucrează în forţă. Te supui sau trecem cu buldozerul peste tine. Te dăm pe mâna lui Gâdea.

Două lucruri precizări. În primul rând, jocul acesta l-a început Blejnar, în regimul PDL. Doi, fiecare răspunde pentru păcatele sale şi nu cred că ziariştii trebuie să fie deasupra fiscului. Dar este clar că USL se pregăteşte să folosească ANAF doar ca să lichideze opoziţia din presă.

Le-am spus prietenilor mei, în zilele în care nou