Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitație de artă pentru plata curentului și a chiriei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 mai 2012 ·

Inedit: ca să strângă bani să își plătească apa și curentul consumate în școală, artiștii din Timișoara au donat lucrări pentru o licitație. Peste 7.000 de euro au reușit să strângă, luni seara, la licitația organizată la galeria Calpe din Bastionul timișorean.

Elevii și profesorii de la Liceul de Arte Plastice din Timișoara au organizat o licitație la care au fost scoase la vânzare atât lucrările elevilor cât ți cele donate de foști absolventi, acum deveniți artiști plastici consacrați. Lor li s-au alăturat și unii dintre cei mai cunoscuți pictori sau graficieni din România. Cu toții au încercat astfel să strângă banii necesari pentru a-și plati datoriile la utilități și chiria. Școala are nevoie de 180.000 lei.

Prețul de pornire la licitație a fost de 40 de euro. Cele ai ieftine lucrări au putut fi achiziționate direct. Restul, de la 350 de euro în sus, s-au licitat alert. Printre operele de arta scoase la vânzare s-au aflat și câteva extrem de valoroase. Dan Perjovschi, Constantin Flondor, Leon Vreme, Doru Tulcan, Minodora Tulcan, Viorel Toma, Dacian Andoni, Suzana Fântânariu, Călin Beloescu, Adriana Oancea Şuteu, Rodica Regep Banciu, Constantin Catargiu, Constantin Răducan, Vică Tilă Adorian, Bogdan Achimescu, Mihai Zgondoiu, Eugen Barzu, Costin Brăteanu, Delia Corban, Adriana Lucaciu, Veronica Adorian, Ana Adam, Nada Stojici, Camil Mihăescu, Livia Coloji sunt doar câţiva dintre artiştii ce au donat lucrări de pictură, sculptură, grafică şi gravură pentru acest eveniment caritabil.

Elevii Liceului de Arte Plastice din Timișoara sunt la un pas de a fi evacuați din clădirea în care funcționează de decenii, școala. Aceasta a fost retrocedată, contractul de închiriere este pe cale să expire iar Primăria refuză să mai plătească chiria sau utilitățilem dar și să reînnoiască contractul.

La licitatie au fost scoase la vânzare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 58 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum o ora
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

Cortegiu funerar din Mureș, fugărit de un URS venit din pădure. Nu e prima dată când animalul sălbatic dă târcoale zonei respective

Gandul acum 36 minute
Oamenii care participau la o înmormântare, în județul Mureş, au fost fugăriți de un urs venit din pădure. „Ultima dată a venit şi mai aproape, atunci chiar am crezut că intră peste noi”, spune un localnic. Acum, în drumul spre cimitir, un urs a ieşi

Un polițist a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră. Explicația halucinantă din instanță

Adevarul acum 4 ore
Un polițist din Botoșani a fost condamnat pentru delapidare, anchetatorii stabilind că el a făcut pierduți banii pe care autorii unei tâlhării îi restituiseră pentru a fi înapoiați victimei.

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum o ora
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°