Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Electrocasnicele se vând tot mai greu

Publicat in Adevarul, joi 19 februarie 2009 ·

În trimestrul IV, piaţa aparatelor electrice a scăzut cu 6,3%. Efectele crizei şi-au pus amprenta şi asupra vânzărilor de aparate electrocasnice mari, care au fost sub aşteptările pieţei. În 2008, valoarea pieţei s-a redus cu 2,7%. Produsele electrocasnice mari s-au vândut foarte prost în ultimele luni ale anului trecut. Şi asta în ciuda faptului că românul este obişnuit să facă astfel de achiziţii importante în perioada Sărbătorilor de iarnă. Vânzările de electrocasnice mari s-au redus cu 18,7% în ultimul trimestru din 2008 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, până la un nivel de 147 de milioane de euro, potrivit unui studiu realizat de Gfk România.

 Vânzări mai mari, de 155 de milioane de euro, s-au înregistrat în trimestru al treilea al lui 2008. Declinul abrupt din ultimele luni ale anului trecut au adus vânzările din întregul an pe un trend negativ de 2,7%, cumulând 533 de milioane de euro.

Singurele categorii de produse care au arătat rate de creştere de-a lungul întregului an au fost plitele şi uscătoarele de rufe. Totuşi, acestea au avut cea mai scăzută pondere în valoarea vânzărilor din întreg sectorul şi descreşterea nu a putut fi împiedicată. Astfel, acest segment a înregistrat cel mai abrupt declin de pe întreaga piaţă a bunurilor de folosinţă îndelungată. 

O scădere a vânzărilor au înregistrat în ultimul trimestru şi electrocasnicele mici, cu 8,6%, până la 27 de milioane de euro. Totuşi, pe întreg anul 2008, vânzările, care au cumulat 93 de milioane de lei, au crescut cu 9,6%. 

Notebook-urile, la mare căutare

Întreaga piaţă a bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 6,3% în ultimul trimestru (până la 742 de milioane de euro), dar a înregistrat un avans de 11,5% pe întreg anul 2008, cu o valoare a vânzărilor de 2,475 miliarde de euro.

Scăderi au conse

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Clotilde Armand, trimisă în judecată pentru ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” / S-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care şi-a însuşit 18.720 lei / Reacţia primarului: Un caz penibil

News.ro acum 13 minute
Procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Armand s-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 57 minute
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum 33 minute
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate î

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum 37 minute
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

UPDATE - Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu, resuscitaţi / Bărbatul de 35 de ani a murit, fiul de 13 fiind transportat la spital

News.ro acum 59 minute
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – au fost resuscitate. Bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. UPDATE: ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul ore

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum o ora
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

19°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°