Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Execuţie într-o repriză

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 12 martie 2009 ·

Trupa lui Guardiola şi-a asigurat calificarea pînă la pauză, cu Henry, Messi şi Eto'o protagoniştii showului

Barcelona s-a calificat fără probleme în "sferturi", dezintegrînd-o aseară pe Lyon (5-2).

Catalanii şi-au hipnotizat adversarii prin posesie şi i-au silit să greşească. Apărarea la ofsaid avansată a fost un bumerang care s-a întors împotriva trupei lui Puel. Henry a stat la pîndă şi a profitat de două ori de ieşirile întîrziate ale lui Boumsong. Francezul n-a dat decît tonul execuţiei francezilor. Showul l-a continuat Messi: şerpuire genială, combinaţie scurtă cu Eto'o şi alt gol simplu. Apoi, Eto'o l-a ridiculizat şi pe Cris şi s-a făcut 4-0. Abia atunci s-a trezit din şoc Lyon. Makoun a punctat cu capul, la o fază fixă, stabilind scorul pauzei (4-1).

Lyon n-a cedat şi a jucat fotbal. Juninho a redus diferenţa după reluare, sperînd într-o remontare miraculoasă. Care nu s-a produs însă, pentru că Benzema n-a fost în apele lui şi pentru că Barca n-a încercat s-o imite pe Bayern, păstrînd goluri şi pentru marile bătălii ce urmează.

Trupa lui Guardiola şi-a asigurat calificarea pînă la pauză, cu Henry, Messi şi Eto'o protagoniştii showului

Barcelona s-a calificat fără probleme în "sferturi", dezintegrînd-o aseară pe Lyon (5-2).

Catalanii şi-au hipnotizat adversarii prin posesie şi i-au silit să greşească. Apărarea la ofsaid avansată a fost un bumerang care s-a întors împotriva trupei lui Puel. Henry a stat la pîndă şi a profitat de două ori de ieşirile întîrziate ale lui Boumsong. Francezul n-a dat decît tonul execuţiei francezilor. Showul l-a continuat Messi: şerpuire genială, combinaţie scurtă cu Eto'o şi alt gol simplu. Apoi, Eto'o l-a ridiculizat şi pe Cris şi s-a făcut 4-0. Abia atunci s-a trezit din şoc Lyon. Makoun a punctat cu capul, la o fază fixă, stabilind scorul pauzei (4-1).

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Max Verstappen a câştigat cursa de sprint din Marele Premiu al Chinei

Mediafax acum o ora
Olandezul i-a devansat pe Lewis Hamilton şi pe coechipierul său, mexicanul Sergio Perez. Au urmat Ferrari-urile lui Charles Leclerc şi ale spaniolului Carlos Sainz, protagonistele unui duel incendiar. Lando Norris, care a plecat din pole position, a

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Coreea de Nord anunță că a testat un focos „de foarte mari dimensiuni"

HotNews acum 33 minute
Coreea de Nord a testat un focos „de foarte mari dimensiuni" destinat unei rachete strategice de croazieră și a lansat un nou tip de rachetă antiaeriană, a anunțat sâmbătă presa de stat a Phenianului, preluată de France Presse. Coreea de Nord a test

Tesla recheamă în service 3.878 de vehicule Cybertruck

Mediafax acum 28 minute
Conform Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), o pedală de acceleraţie blocată ar putea face ca vehiculul să accelereze neintenţionat, crescând riscul unui accident, notează Reuters. Tesla a început livră

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 3 ore
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Miroase a război

NapocaNews acum o ora
Scăderea coeficientului de inteligență în ultimele decade în Occidentul Europei nu trebuie să ne mire, vremurile grele creează oameni puternici, iar vremurile bune creează oameni slabi. Și mult mai proști aș spune eu. Propaganda pro război este rost

Primarul Capitalei anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final - VIDEO

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final. ”Ne apropiem de final cu lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 2 ore
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Vremea

București
acum

11°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

10°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°