Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descoperire FĂRĂ PRECEDENT: Iisus putea să îşi schimbe înfăţişarea! /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 martie 2013 ·

Un text egiptean recent descifrat, care dateaza de acum 1.200 de ani, scoate la iveala un fapt „nemaiîntâlnit pana acum în scrierile vechi” potrivit Live Science.

Potrivit textului, Iisus putea să îşi schimbe înfăţisarea, iar scrierea în limba coptă afirmă, de asemenea, că Pilat din Pont, care a autorizat crucificarea lui Iisus, la cina cu Mântuitorul de dinainte de răstignire s-ar fi oferit să îşi sacrifice propriul fiu în locul lui Hristos. „Oferta lui Pilat pentru sacrificiul propriului fiu nu a mai fost întâlnită pâna acum”, a spus Roelof van den Broek, de la Universitatea din Utrecht, Olanda.

În schimbul banilor

Textul explică faptul că Iuda a folosit un sărut în mod special pentru a-l trada pe Iisus, din cauza faptului că Mântuitorul ar fi avut capacitatea de a-şi schimba înfăţişarea. În bisericile coptă şi etiopiană, Pilat este privit ca un sfânt, ceea ce explică caracterizarea din text. În Biblia canonică se spune că apostolul Iuda îl trădează pe Iisus în schimbul banilor, folosindu-se de un sărut pentru a-l identifica pe Iisus, ducând astfel la arestarea lui.

Două manuscriese

Scrierea afirmă că ziua arestării lui Iisus a fost în seara de marţi, şi nu în cea de joi, ceea ce contravine cronologiei Sărbătorii Paştelui.

Copii ale textului egiptean au fost găsite în doua manuscrise, unul aflându-se la Muzeul şi Biblioteca Morgan din New York, şi altul la Muzeul Universităţii Pennsylvania din Statele Unite.

Textul de la New York a fost iniţial în biblioteca Mănăstirii Sf. Mihail din deşertul egiptean, din Hamuli, aflat în partea de vest a oraşului Faiyum. Mauscrisul spune că a fost un dar de la "părintele Pavel" care "a oferit aceasta carte prin eforturile proprii".

Un vultur ucis

Textul a fost descoperit în 1910, iar în decembrie 1911 a fost achiziţionat împreună cu alte texte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Un autoturism a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers ale A1/ Şoferul a murit - FOTO

News.ro acum 35 minute
Un bărbat de 38 de ani a murit, marţi seară, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers ale autostrăzii A1, în judeţul Argeş. Accidentul a avut loc pe Autostrada A1, la km 82, în judeţul Argeş. ”D

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum o ora
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum o ora
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum o ora
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 9 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

Ziua Constanta acum 46 minute
CNAIR a transmis, astăzi, la ANAP documentația de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție), anunță ministrul Ministrul

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 4 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 5 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

11°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°