Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI ne măreşte din nou taxele. Cât vor plăti românii pentru afacerile derulate acasă, pentru chirii şi contribuţii sociale

Publicat in Adevarul, duminică 4 august 2013 ·

Întreprinzătorii care îşi derulează afacerile acasă vor plăti impozite de zece ori mai mari pe clădire, chiar dacă locuinţele lor sunt trecute pe persoană fizică, iar chiriile vor fi taxate şi pentru contribuţiile sociale.

Nici n-a plecat bine delegaţia FMI din România, că de la Guvern au ieşit la lumină noi proiecte legislative prin care ni se măresc taxele. De data aceasta, cei vizaţi sunt proprietarii de locuinţe care scot şi ceva bani de pe urma lor şi, posibil, întreţinătorii de familii cu venituri mari.

Mai exact, dacă proprietarul derulează o afacere (frizerie, magazin, cabinet medical, birou notarial etc.) în propriul apartament, impozitul plătit pe această clădire va creşte semnificativ – chiar şi de zece ori – pentru că nu se va mai lua în calcul statutul proprietarului (persoană fizică sau juridică), ci destinaţia utilizării imobilului.

Dacă sufrageria şi balconul de la parter, spre exemplu, se utilizează ca magazin, aceasta va fi impozitată aşa cum sunt taxate persoanele juridice, nu precum cele fizice. La fel şi în cazul închirierii, pe lângă impozitul aferent acestui venit, proprietarul va mai plăti şi contribuţii sociale, ceea ce înseamnă că va scoate din buzunar aproximativ 16% din cât îi ia chiriaşului.

Exemplu de calcul

„În prezent, în cazul unui apartament trecut pe persoană fizică, impozitul nu este diferenţiat dacă proprietarul îl foloseşte în scopuri comerciale sau dacă îl utilizează ca locuinţă. Atunci când se vor aplica prevederile din scrisoarea de intenţie convenită cu FMI, proprietarul apartamentului va plăti impozit ca o persoană juridică dacă îl va folosi în scopuri comerciale (magazin, cabinet medical, birou notarial etc.). Să zicem că valoarea apartamentului este de 50.000 de euro; acum, impozitul aferent, la persoana fizică, este mai puţin de 50 de euro (chiar sub 200 de lei), în timp ce pers

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 26 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 3 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°