Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stimată doamnă, stimate domn,

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 23 aprilie 2013 ·

Prin declaraţiile de impunere pe care le faceţi ca salariaţi, profesiuni liberale, persoane fizice autorizate sau administratori ai unor societăţi comerciale, ori prin obţinerea de alte venituri din închirieri sau cedarea dreptului de folosinţă, aveţi posibilitatea să direcţionaţi 2% din acest impozit către o organizaţie neguvernamentală.

Noi vă rugăm să direcţionaţi această sumă către Asociaţia Melidava. De ce?

Pentru că asociaţia noastră îşi propune să promoveze sănătatea prin promovarea naturii.

Suntem pe cale să demonstrăm că unele afecţiuni considerate incurabile, cum este scleroza multiplă, pot fi totuşi tratate; într-o anume măsură se ameliorează, iar unii dintre pacienţi pot fi consideraţi vindecaţi.

Avem nevoie de sprijinul Dvs. şi de participarea Dvs., nu doar prin direcţionarea acestui 2%, ci cu orice altă idee sau soluţie aveţi, ori numai cu gândul Dvs. bun, pentru edificarea unui aşezământ de studiu şi tratament, dedicat prevenţiei, printr-o Educaţie pentru

sănătate®, completat de un sanatoriu pentru tratament efectiv şi o şcoală de medicină naturistă. În completare ne propunem să amenajăm un spaţiu pentru cultura ecologică a plantelor medicinale şi cerealiere, legumicole, şi a unui parc apicol. Cei care doresc să ne sprijine sunt rugaţi să ne informeze asupra direcţionării procentului din impozit, pentru a urmări dacă aceste sume vor ajunge la noi...

Pentru garanţia unei bune gestionări a fondurilor primite vom face publică orice donaţie, orice aport material, indiferent de natura lui, şi la fel vom face public modul în care au fost utilizate, inclusiv numele şi datele de contact ale unor terţe entităţi prestatoare, acolo unde este cazul.

Sediul şi locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei este în locul denumit de noi Melidava, aflat în extravilanul comunei Virlezi, la aproximativ 3 km

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Terminalul Schengen de pe Aeroportul Timișoara, inaugurat. A costat 40 de milioane de euro și este cel mai modern din țară FOTO VIDEO

Adevarul acum 34 minute
Noul terminal de plecări externe de pe Aeroportul Timișoara, denumit Terminal Schengen, a fost inaugurat vineri, 29 martie 2024. A costat aproape 40 de milioane de euro și este cel mai modern terminal din România.

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Județul Tulcea, sub cod galben de vânt. Ce localități sunt vizate

Ziua Constanta acum 15 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben ce vizează județul Tulcea. Potrivit ANM, până la ora 17:00 în județul Tulcea : Delta Dunarii, respectiv zona localităților: Sarichioi, Jurilovca, Valea Nucarilor, Murighiol, Chi

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 6 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°