Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Meniurile din grădiniţe, revoluţionate de specialişti. Vezi ce vor conţine

Publicat in Adevarul, joi 11 august 2011 ·

Cluj-Napoca e primul oraş din ţară care introduce în grădiniţe un program de alimentaţie sănătos. Noile reţete după care se va găti în grădiniţe au fost finalizate. Ele au fost realizate de unul din cei mai cunoscuţi bucătari clujeni, Adi Hădean, în colaborare cu nutriţionistul Nicolae Hâncu.

Din toamnă, copiii de la grădiniţele din oraş vor beneficia de un meniu sănătos şi ieftin. Nutriţionistul Nicolae Hâncu, alături de bucătarul Adi Hădean, au conceput meniuri care odată cu următorul an şcolar se vor afla pe mesele copiilor. Au fost sprijiniţi de municipalitate, care va include programul în fiecare unitate de învăţământ preşcolară. Proiectul, realizat în premieră în România, îşi propune să-i înveţe pe bucătarii din grădiniţe să gătească sănătos. „E o acţiune unică la noi. Din câte ştiu au mai făcut asta germanii. Am tot vorbit de prevenirea obezităţii la copii. Ei, asta facem acum“, a spus Hâncu.

„Nimeni nu e obligat să aleagă o asemenea alimentaţie, însă acum părinţii au la îndemâna meniuri realizate din produse mai sănătoase. În general părinţii cereau alte alimente la grădiniţe, dar până acum bucătarii spuneau că nu pot face ceva mai bun cu 7 lei. De aceea, cu ajutorul lui Adi Hădean au fost realizate mai multe meniuri care conţin ingrediente avizate şi care pot forma un meniu cu doar 7 lei. Nu vedem de ce un părinte nu ar alege ca un copil să mănânce mai sănătos, la acelaşi preţ“, a spus Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Astfel, ei pot alege de pe site un meniu săptămânal şi să transmită conducerii grădiniţei alegerea făcută. „Dacă aceştia refuză din diverse motive, atunci intervenim noi“, a spus aceasta.

ASTFEL VA ARĂTA MÂNCAREA. CLICK PE POZE PETNRU FOTOGALERIE

Previn obezitatea

Iniţial, nutriţionistul a pornit la drum verificând ce alimente duc la obezitate în rândul copiilor. Apoi s-a ţinut cont şi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 36 minute
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Procurorul general a primit cererile de urmărire penală pentru Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum 40 minute
Alina Ştefania Gorghiu i-a transmis Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cursul zilei de marţi, 16 aprilie 2024, cererile de urmărire penală primite de la Preşedintele României privind pe Petre Roman

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 3 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 47 minute
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 2 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Pieton accidentat mortal în Târgoviște de o maşină „Şcoală” condusă de un tânăr de 17 ani

G4Media acum 46 minute
Un pieton a fost accidentat mortal, după ce a fost acroşat de o maşină „Şcoală” condusă de un tânăr de 17 ani sub supravegherea instructorului auto, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa, transmite Agerpres. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului T

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde organizării referendumului de aderare la UE

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care partidul președintei Maia Sandu dorește să îl organizeze anul acesta, relatează D

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum 3 ore
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°