Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Zlatea, campion naţional la şah la opt ani

Publicat in Adevarul, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Micuţul este cel mai bun şahist din ţară la categoria lui de vârstă. El a strâns până în prezent 13 cupe şi trofee, 25 de medalii şi peste 50 de diplome la această disciplină. La Campionatul European s-a clasat pe locul şase.

Ioan Stoenică este „călător în ţara lui“

Cezar este în clasa a doua şi deja a adunat atâtea distincţii la şah cât nu reuşesc alţi jucători să strângă într-o viaţă. Părinţii i-au aranjat un loc special în bibliotecă unde i-au pus toate trofeele şi medaliile, dar rafturile au devenit deja neîncăpătoare.

Puştiul a participat până acum la zeci de concursuri de şah, atât în ţară, cât şi în străinătate, unde s-a clasat numai pe primele locuri. Cea mai importantă realizare a sa este obţinerea titlului de campion naţional la şah la categoria opt ani, competiţie desfăşurată vara trecută.

De altfel, în 2010 a participat şi la Campionatul European, care a avut loc în Serbia, unde a terminat pe poziţia 6. În toamnă, a urmat Campionatul Mondial unde Cezar s-a clasat pe locul 40 din 152 de participanţi. „Am reuşit să-l bat pe vicecampionul european şi am strâns şi şase puncte. Cred că puteam mai mult, totuşi“, spune băiatul cu încredere.

Joacă şah la seniori

Din cauză că nu prea mai are competitori în ţară de vârsta lui, Cezar a început să participe, în ultimele luni, la concursuri şi turnee la categoria 12-14 ani şi chiar la seniori, intrând în lista internaţională ELO (coeficient care defineşte nivelul unui jucător) cu peste 1.600 de puncte.

Nu câştigă tot timpul, dar micuţul este fericit că are ce învăţa de la cei cu experienţă. „Cei de vârsta mea greşesc imediat, de obicei. Seniorii joacă cu mai mare atenţie şi îmi place că învăţ lucruri noi de la ei“, susţine el.

A început să joace şah la cinci ani

Cezar a început să practice sportul minţii de la vârsta de cinci ani când i-a spus mamei lui c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită în apropierea aeroportului Isfahan din Iran/ Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz, suspendate/ Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN

News.ro acum 59 minute
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum o ora
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 44 minute
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 6 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 9 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 12 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°