Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aliona Moon, înaintea plecării la Eurovision: „Vreau să câştig, dar ştiu că e imposibil“

Publicat in Adevarul, miercuri 8 mai 2013 ·

Înainte de a pleca la Malmö, Aliona Moon a vorbit pentru „Adevărul“ despre aşteptările, planurile şi emoţiile ei dinaintea concursului Eurovision 2013

„Adevărul“: Cum te-ai pregătit şi fizic, şi moral înainte de a-ţi lua zborul spre Suedia?

Aliona Moon: Am avut o perioadă de repetiţii intensive, dar m-am străduit să nu exagerez. Cânt câte o oră de câteva ori pe zi şi asta e de ajuns, nu vreau să-mi obosesc vocea. Tocmai de asta am început să beau dimineaţa ouă de prepeliţă, care conţin foarte multe vitamine. În rest, eu şi Pasha (n.r. – Parfeny) lucrăm foarte mult, schimbăm adesea scenariul, dar toate lucrurile le modificăm spre bine. Acum câteva zile am lucrat la videoclipul piesei, iar perioada dinaintea plecării a fost cea mai încărcată. Mi-am făcut bagajul în ultima clipă, pentru că n-am avut timp. Trebuie să am cu mine şi câteva ţinute pentru seratele şi conferinţele de presă de la Malmö.

Ai fost într-un turneu de promovare a piesei „O mie“. Unde ai avut parte de cea mai caldă primire?

Am fost la Bucureşti, Amsterdam, Minsk şi Kiev. Mi-a plăcut mult la Amsterdam, unde am cântat la deschiderea sezonului Eurovision. La acel concert au participat reprezentanţi din 25 de ţări, iar eu am reuşit să mă împrietenesc cu mulţi dintre ei.

Ai un avantaj faţă de concurenţii tăi: ai mai fost la Eurovision, în 2012, când ai cântat alături de Pasha Parfeny. Cum ţi s-a părut atunci atmosfera din concurs şi la ce te aştepţi în acest an?

Anul trecut m-am „îmbolnăvit“ de Eurovision şi am legat nişte prietenii frumoase cu unii participanţi. Şi eu, şi Pasha am încercat să facem tot posibilul ca să mai urcăm pe scena concursului. Este o experienţă incredibilă, iar faptul că am fost acolo anul trecut îmi dă o mai mare încredere şi parcă nu mi-e atât de teamă. Cu siguranţă voi avea emoţii, dar moral mă simt foarte bine.

Ce impresii ţi-au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 26 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 38 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 37 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 47 minute
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy, va cânta la UNTOLD

News.ro acum 26 minute
Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy la categoria „Best Global Music Album”, va ajunge in aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD, anunţă organizatorii. Artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile a

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°