Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu îl acuză pe Băsescu de diversiuni

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Preşedintele PNL Crin Antonescu l-a acuzat astăzi pe candidatul PD-L Traian Băsescu de crearea unor diversiuni legate de proiectul său Johannis şi a făcut apel la votanţii să îi acorde, în continuare, încrederea.

"Nu pot sta deoparte. Chiar dacă împărtăşesc mâhnirea, nu suntem, nu sunt într-o situaţie în care să nu-mi asum o acţiune politică", şi-a argumentat el implicarea în campania electorală pentru susţinerea lui Mircea Geoană.

Liderul liberal a mai susţinut că şansa României este un alt preşedinte şi un guvern competent condus de Klaus Johannis, care să acţioneze în sensul ieşirii din criza politică şi economică.

"Nu am încălcat niciunul dintre angajamentele din campania electorală. Încerc, în această situaţie, să obţin o forţă de acţiune cât mai mare pentru a impune o parte considerabilă a proiectului meu care este şi al dumneavoastră. Vă solicit încrederea în continuare. În aceste zile, începând cu Traian Băsescu şi propagandiştii săi se încearcă o diversiune, o manipulare în legătură cu mine şi cu proiectul meu", a mai spus Antonescu, în apelul către alegători.

El a spus că soluţia Johannis, pe care a propus-o încă din octombrie, s-a transformat într-un proiect pe termen lung, care va putea fi pus în aplicare odată cu schimbarea lui Traian Băsescu."Nu are nici o legătură cu Dinu Patriciu şi restul celor menţionaţi convulsiv de Traian Băsescu cu discuţiile pe care le-am purtat şi le port cu Mircea Geoană" a mai declarat liderul PNL.

Antonescu a respins şi atacurile PD-L legate de posibila creştere a taxelor."Asigur pe toată lumea şi garantez personal că există elemente clare în sprijinul ideilor pentru care am fost votat. Prima măsură prevăzută în acest acord este reducerea fiscalităţii. Garantez că nu va creşte cota unică, TVA, dimpotrivă, aceste taxe vor scădea, va scădea CAS-urile, după instala

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 28 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°