Sa nu-i fie de deochi de viata! "Daca-mi mai zici maestre, nu-ti mai povestesc nimic. Zi-mi simplu: Stefane!" Stau de vorba cu Stefan Iordache in prispa casei taranesti, undeva in imprejurimile Snagovului. Pe cuptorul de pamant bolboroseste mamaliga intr-un ceaun. Il intreb de prietenii lui.
"Chestia asta cu prietenii e greu de explicat. Intamplarile de viata pot spune totul sau pot tacea despre prietenie. Acum multi ani, catelusa mea se chinuia sa fete, imi plangea sufletul de mila ei. Si i-am dat telefon lui Amza Pellea sa-i cer numarul de telefon al unui veterinar. Amza nu mi-a dictat numarul, s-a imbracat de nebun si a venit in vizita cu masina sa mergem impreuna la medicul veterinar. Am stat cu Amza langa catelusa pana dimineata.
Sau, uite, o alta poveste cu prieteni. Intr-o noapte ma zbuciumam sa gasesc intelesurile mai subtile ale unei replici din piesa aflata in repetitie. Simteam ca-mi scapa niste nuante, parca se pitisera in spatele predicatelor. I-am dat telefon lui George Constantin sa-i citesc replica si sa-i aflu parerea. «Esti tacanit, cum sa discutam o treaba asa importanta la telefon?» A venit George in miez de noapte la mine in sufragerie si am discutat pana-n zori despre cele cateva vorbe din replica. Mi-au povestit actorii de la «Nottara» ca, dupa moartea lui, o cabiniera a gasit in dulapul de la teatru o mantie purtata de George intr-o piesa. In buzunar avea tuburi cu nitroglicerina. Juca in fiecare seara in piese si nimeni nu stia ca inghitea pastilele pentru inima inainte de a intra pe scena".
Il intreb pe Stefan Iordache cum se elibereaza de rol dupa spectacol, cum se smulge din vraja personajului, cum se leapada de pielea lui Richard al III-lea ca sa joace a doua zi rolul unui actor boem si ratat. "Astept sa plece toata lumea din teatru si revin pe scena. Instinctiv rostesc una din replicile care-mi vin pe limba. In fata
