Fotbalistul mexican Giovani Dos Santos, 20 de ani, a fost împrumutat de clubul englez Tottenham la Galatasaray Istanbul, până la finalul sezonului, a anunţat gruparea turcă, citată de AFP.
Conform site-ului Galatei, Giovani este aşteptat vineri la Istanbul. Valoarea contractului nu a fost precizată.
La noua sa echipă, jucătorul îl va reîntâlni pe tehnicianul olandez Franck Rijkaard, care i-a fost antrenor la FC Barcelona.
Giovani a fost transferat de la Barca la Tottenham în vara lui 2008, însă nu a reuşit să se impună la formaţia londoneză, un timp fiind împrumutat la Ipswich, în liga secundă.
Considerat o mare promisiune în perioada când îmbrăca tricoul Barcei, fotbalistul speră să facă parte din lotul ţării sale pentru Mondialul sud-african.
Recent, Galatasaray a împrumutat până la sfârşitul sezonului alt atacant din Premier League, brazilianul Jo de la Manchester City.