Marko Bela a anunţat că a convocat Consiliul Permanent al Uniunii după decizia Curţii Constituţionale în cazul legii educaţiei, afirmând că nu au existat motive temeinice de neconstituţionalitate a legii. Liderul UDMR a adăugat că progresul în dreptul minorităţilor este o condiţie a prezenţei UDMR în orice guvern.
Potrivit lui Marko Bela, înainte ca Guvernul să îşi angajeze răspunderea pe proiectul legii educaţiei, au fost examinate foarte atent toate argumentele Curţii Consituţionale formulate anterior şi a fost efectuată o analiză foarte serioasă.
"Nu au existat motive de neconstituţionalitate"
Nu au existat motive temeinice de neconstituţionalitate, dar bineînţeles, că ne conformăm deciziei Curţii Constituţionale, indiferent dacă sunt de acord sau nu sunt de acord cu această decizie, este obligatoriu ceea ce spune. Trebuie să vedem cum mergem mai departe, pentru UDMR s-a creat o problemă inclusiv în ceea ce priveşte învăţământul în limba maternă, pentru că eu am fost convins că vom reuşi de data aceasta să eliminăm toate dispoziţiile discriminatorii care au mai rămas în actuala lege a învăţământului şi, într-adevăr, să nu mai avem niciun fel de îngrădiri privind învăţământul în limba maternă, şi nu s-a reuşit acest lucru, a spus Marko Bela, citat de Mediafax.
Liderul UDMR a adăugat că îi pare rău că în anul 2010 încă au fost trezite anumite sentimente antimaghiare, în ceea ce priveşte declaraţiile unor politicieni privind predarea unor obiecte în limba minorităţilor: Am sperat să depăşim această stare şi iată că nu s-a reuşit, a declarat Marko Bela.
El a precizat că situaţia va trebui discutată în Coaliţiei şi, posibil, şi în Guvern.
Progresul drepturilor minorităţilor, o condiţie a UDMR într-un guvern
Întrebat dacă legea educaţiei este o condiţie pentru participarea UDMR în actuala formulă de guvernare, Marko