Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinţul Harry a dezvăluit fără să vrea sexul copilului lui William şi Kate

Publicat in Adevarul, duminică 5 mai 2013 ·

Mai multe declaraţii făcute de prinţul Harry şi preluate de presa britanică par să dezvăluie sexul pe care îl va avea primul copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge, care se va naşte în luna iulie.

Primul copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge, care se va naşte în luna iulie, ar fi băiat, potrivit mai multor declaraţii făcute de prinţul Harry şi preluate de presa britanică, scrie contactmusic.com.

Potrivit acestora, prinţul Harry a dezvăluit că ducele şi ducesa de Cambridge se pregătesc pentru venirea pe lume a unui băieţel.

Cuplul regal aşteaptă primul copil, care se va naşte în iulie, iar detaliile cu privire la sexul acestuia au fost până acum bine păstrate, deşi au mai existat speculaţii în acest sens, date de interpretări ale unor declaraţii făcute de către ducesa Catherine sau de către apropiaţi ai acesteia.

"Harry spune tuturor că Wills şi Kate vor avea un băiat şi că este terbil de încântat de faptul că urmează să aibă un mic nepot", a spus, recent, o sursă apropiată familiei regale pentru Sunday People.

"A mai zis ( Harry - n.r.) că toată familia este foarte încântată de acest fapt. De fapt, Kate se pare că şi-a dorit mereu un băiat... Toţi cei apropiaţi ştiu că va fi băiat şi cumpără haine unisex", a adăugat aceaşi sursă.

În luna martie, ducesa de Cambridge a declarat că nu cunoaşte sexul viitorului copil, dar că ea îşi doreşte un băieţel, în timp ce soţul ei, prinţul William, îşi doreşte o fetiţă.

Tot în luna martie, Kate a lăsat să se înţeleagă că copilul pe care îl va naşte va fi o fetiţă. Atunci, când o femeie din Grimsby, Diana Burton, i-a făcut cadou un ursuleţ de pluş, ducesa Catherine i-a mulţumit, spunându-i: "Mulţumesc, voi lua ursuleţul pentru f... mea". Ducesa britanică s-a oprit la mijlocul frazei, determinându-l pe un alt localnic să o întrebe dacă urma să pronunţe cuvântul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 39 minute
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei

News.ro acum 33 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum o ora
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum o ora
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Vremea

București
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale