Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi tineri au fost găsiţi morţi la marginea pădurii Boiţa. Poliţia încearcă să le stabilească identitatea

Publicat in Adevarul, joi 16 august 2012 ·

Doi tineri, un bărbat şi o femeie, cu vârste de aproximativ 20 – 30 de ani, au fost găsiţi morţi în judeţul Sibiu, la marginea pădurii Boiţa, iar poliţia încearcă acum să le stabilească identitatea.

Cei doi tineriu au fost găsiţi în 14 august, la liziera pădurii Boiţa, iar poliţiştii spun că pe cadavre nu sunt urme de violenţă şi nu există suspiciuni de omor.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt morţi de aproximativ două luni, însă raportul medico-legal nu a putut stabili cauza decesului.

Oamenii legii deţin nişte fotografii obţinute în cadrul cercetărilor, fotografii care se presupune că i-ar reprezenta pe cei doi, şi fac apel la cei care pot identifica persoanele din fotografii să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Cei doi au următoarele semnalmente:

Bărbatul are vârsta aproximativă de 20-30 de ani, înalţime de aprox. 1,60 – 1,69 cm şi purta pantalon tip jeans albastru, curea din piele de culoare neagră, maiou de culoare albă, tricou cu mânecă scurtă culoare deschisă, pantofi de piele întoarsă de culoare maro.

Femeia, în vârstă de aprox. 20 – 30 de ani, are înalţimea de 1,50 – 1,59 m, păr de culoare roscată (vopsit) şi purta următoarele obiecte de vestimentaţie: pantaloni tip jeans de culoare albastră, curea din piele de culoare neagră, body probabil de culoare albă, pantofi sport de culoare alb cu albastru, mărimea 39.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum o ora
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 3 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 42 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum o ora
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale