Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salman Rushdie vine în România

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 septembrie 2009 ·

Salman Rushdie, autorul controversatului roman „Versetele satanice“, a confirmat venirea sa în România, în perioada 23-26 noiembrie. Editura Polirom, care i-a lansat scriitorului invitaţia prin intermediul actriţei Monica Bârlădeanu, se va ocupa de organizarea evenimentului.

În prezent, editura se află în discuţii cu Salman Rushdie în ceea ce priveşte programul final al vizitei, care va cuprinde conferinţe, întâlniri cu cititorii şi presa, ceai cu scriitorii români şi o scurtă excursie în Transilvania. Recent, a apărut la Editura Polirom un nou volum al lui Salman Rushdie, „Seducătoarea din Florenţa“. 

Zece romane în limba română

Salman Rushdie s-a născut la Bombay (astăzi Mumbai), în 1947. A plecat în Anglia la 13 ani, unde a studiat istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. Apoi, s-a mutat în Karachi (Pakistan), implicându-se în proiecte de televiziune. După experienţa neplăcută de aici s-a întors în Anglia, unde şi-a construit o carieră de scriitor profesionist.

În prezent, locuieşte la Los Angeles. A debutat în 1975 cu „Grimus“, însă a devenit celebru pe plan internaţional cu romanul „Copiii din miez de noapte“, răsplătit cu Booker Prize în 1981, The Booker of Bookers în 1993 şi cu Best of The Bookers în 2008.

Au urmat „Ruşinea“ (1983), „Versetele satanice“ (1988), „Harun şi Marea de Poveşti“ (1990), „Ultimul suspin al Maurului“ (1995), „Pământul de sub tălpile ei“ (1999), „Furie“ (2001), „Shalimar clovnul“ (2005) şi „Seducătoarea din Florenţa“ (2008). Toate aceste romane au apărut la Polirom. Pentru „Versetele satanice“ a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini, în 1989.   

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 6 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 12 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°