Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zegrean: Dacă aș spune că nu se fac presiuni asupra Curții ați spune că sunt mincinos. VEZI ce spune despre prelungirea mandatului lui Traian Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 decembrie 2013 ·

Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, vorbește într-un interviu acordat Agerpres despre presiunile politice asupra CCR. Totodată, Zegrean a spus că au mai fost legi ale bugetului contestate la Curte, dar că nu au fost situaţii în care a fost admisă sesizarea. Sursa: AGERPRES

Întrebat dacă se fac presiuni politice asupra Curţii, dacă s-a mai repetat perioada pre-referendum de anul trecut, Augustin Zegrean a spus că deciziile Curții sunt comentate în fel și chip.

"Dacă v-aş spune că nu, aţi spune că sunt un mincinos, nu? Sunt comentate în toate felurile, dar nu înseamnă că dacă cineva comentează într-un anumit fel o decizie a Curţii care nu-i convine sau înţelege greşit sau nu o înţelege sau poate înţelege mai bine decât noi, asta ne afectează pe noi. Sigur, urmărim şi noi ce se spune despre deciziile noastre, dar la data când se spune deja noi ne-am pronunţat. Deci nu ne mai poate influenţa în niciun fel, pentru că decizia este deja pronunţată când apare în Monitorul Oficial şi lumea află de ea şi poate să o comenteze. Comentariile de dinainte ca noi să judecăm, de a pronunţa, nu ne interesează şi am dovedit acest lucru", a spus Augustin Zegrean.

Președintele CCR a mai spus a constatat cu diverse ocazii că foarte multă lume crede că judecătorii sunt responsabili de neplăcerile pe care le cauzează legile sau de bucuriile care li se cauzează prin legi.

"Vreau să explic şi să spun încă o dată şi o să spun mereu lucrul acesta că nu Curtea Constituţională adoptă legi. Noi doar verificăm constituţionalitatea lor. În rest, dacă legile fac bine sau fac rău populaţiei nu este problema noastră şi lucrul acesta aş vrea să se înţeleagă, pentru că mulţi ne învinuiesc pe noi pentru legile care se adoptă. Mă refer de exemplu la legea cu eutanasierea câinilor, pentru că aşa este cunoscută ea. Nu noi am dat această lege, noi doar am spus că

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum o ora
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 2 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum 22 minute
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum o ora
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 25 minute
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în turul secund la Madrid

News.ro acum 55 minute
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat miercuri în turul al doilea al turneului WTA 1000 Mutua Madrid Open. Jaqueline Cristian (25 de ani, locul 73 WTA) a învins-o în două seturi pe poloneza Magdalena Frech (26 de ani, locul 51

Florin Roman (PNL): Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie

G4Media acum o ora
Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că „noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”, transmite Agerpres. „Eu ştiu că aici vă e

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 3 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°