Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Real Madrid a luat campionatul! Motivele pentru care suporterii Realului pot fi optimişti

Publicat in Pro Sport, miercuri 9 noiembrie 2011 ·

Au trecut doar 11 etape din campionatul spaniol, dar suporterii Realului au destule motive să fie optimişti. "Galacticii" au trei puncte în faţa Barcelonei, iar Mourinho nu a pierdut niciodată titlul când a avut un asemenea avantaj faţă de locul secund.

Jose Mourinho pare capabil să oprească "maşina de fotbal" a lui Guardiola. Real Madrid merge din ce în ce mai bine, Barcelona dă tot mai multe semne de oboseală, iar diferenţa dintre cele două echipe este de trei puncte în favoarea madrilenilor. Detaliu deloc de neglijat dacă aruncăm o privire pe trecutul antrenorului Mourinho. De câte ori a luat acest avans, portughezul a câştigat campionatul. În primul sezon complet la Porto (2002-2003), lui Mourinho nu i-au trebuit decât opt etape pentru a se desprinde de rivali, iar din acel moment nimic nu l-a mai oprit. Sezonul următor a avut nevoie de şase etape pentru a lua un avans de trei puncte, iar finalul l-a prins tot pe primul loc. S-a mutat apoi la Chelsea, unde a câştigat titlul în primii doi ani, după ce s-a desprins la trei puncte în 12 şi, respectiv, nouă etape, şi l-a pierdut în al treilea sezon, când nu a avut decât maximum două puncte avans faţă de Manchester United.

La Inter, Mourinho a luat două titluri din două posibile, desprinzându-se tot în prima parte a campionatului faţă de urmăritoare.

Din 2002 şi până acum, singurele titluri pierdute de Mourinho au fost în sezonul 2006-2007 (cu Chelsea) şi sezonul trecut (cu Real Madrid). Este vorba de sezoanele complete pe care portughezul le-a petrecut la echipele pe care le-a antrenat

Au trecut doar 11 etape din campionatul spaniol, dar suporterii Realului au destule motive să fie optimişti. "Galacticii" au trei puncte în faţa Barcelonei, iar Mourinho nu a pierdut niciodată titlul când a avut un asemenea avantaj faţă de locul secund.

Jose Mourinho pare capabil să oprească "maşina de fot

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 8 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 9 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 9 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 12 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°