Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt principalii responsabili ai haosului în care se află fotbalul românesc. Au făcut compromisuri peste compromisuri, au manevrat cum au vrut ei Adunări Generale şi Comitete Executive, au protejat infractorii din fotbal, au interpretat după interes regulamente făcute prost tocmai pentru a putea fi interpretate.
Ultima ispravă a celor doi, acest meci de baraj dintre Rapid şi Chiajna, a bulversat de tot Liga I. Dacă în anii trecuţi campionatul era dat peste cap spre final, când se ajungea inevitabil la TAS, această ediţie a luat-o razna de la început. Nici LPF-ul nu mai ştie ce competitoare trebuie să se regăsească în clasament. Pe site-ul Ligii, Chiajna e trecută pe locul 18, cu zero puncte, evident, dar rezultatele Rapidului cu Vaslui şi Viitorul nu sunt scoase!
Campionatul românesc se joacă la TAS în ultimul timp pentru că Dragomir şi Sandu nu sunt în stare să vegheze la RESPECTAREA regulamentelor. E o problemă aparent simplă: există regulamente interne, haideţi să le respectăm! Dar cei doi nu pot face asta pentru că sunt compromişi, învechiţi, depăşiţi.
Sandu şi Dragomir trebuie să îşi dea azi demisia. Toţi fanii din România le-o cer, presa le-o cere de ani buni, numai cei din fenomen tac mâlc pentru că le e frică, pentru că au participat împreună cu cei doi inculpaţi la îngroparea competiţiei şi a spiritului de fair-play.
Bolnav şi obosit, Mircea Sandu are o singură soluţie la conferinţa de presă de azi: să îşi dea demisia şi să se pensioneze. Şi-ar face un bine şi ar face un mare bine şi fenomenului fotbalistic de la noi.
Despre Dragomir, doar atât: nu are onoare pentru un gest atât de nobil.
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt principalii responsabili ai haosului în care se află fotbalul românesc. Au făcut compromisuri peste compromisuri, au manevrat cum au vrut ei Adunări Generale şi