Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Golgeter doar cu Steaua! » O treime din reuşitele lui Contra din Liga 1 au fost înscrise în poartea echipei din Ghencea

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 21 aprilie 2013 ·

Contra a înscris împotriva roş-albaştrilor o treime din totalul reuşitelor lui în Liga 1, adică 4 din 12.

Cosmin Contra era un fundaş dreapta superofensiv, dar de marcat, marca aproape numai contra Stelei! Actualul antrenor al Petrolului şi-a încheiat cariera de fotbalist la Timişoara şi a contabilizat cifre de "killer" al roş-albaştrilor: a înscris de patru ori pentru Politehnica în Liga 1, dintre care trei reuşite au fost împotriva "militarilor"!

Toate golurile au fost reuşite în 2010 şi de fiecare dată s-a terminat egal: 3-3 în aprilie, cu goluri ale lui "Guriţă" în minutele 85 şi 88, apoi 1-1 în august, gol egalizator al lui Contra în minutul 80, dintr-o lovitură liberă executată perfect.

Cosmin nu a înscris împotriva nici unui alt club mai mult decît contra steliştilor. Pe lîngă cele trei goluri izbutite în tricoul violet al lui Poli, a mai punctat o dată şi pentru "cîini".

În total, are patru goluri ţmpotriva celor din Ghencea din totalul de 12 izbutite de el în prima divizie. Extra Liga 1, Contra a marcat de trei ori pentru Milan şi de nouă ori în Spania, unde a evoluat la Alaves, la Atletico Madrid şi la Getafe.

19 adversare a întîlnit Contra, 37 de ani, în cariera de antrenor, printre ele neaflîndu-se şi Steaua, pe care o va întîlni în premieră mîine seara

Contra a înscris împotriva roş-albaştrilor o treime din totalul reuşitelor lui în Liga 1, adică 4 din 12.

Cosmin Contra era un fundaş dreapta superofensiv, dar de marcat, marca aproape numai contra Stelei! Actualul antrenor al Petrolului şi-a încheiat cariera de fotbalist la Timişoara şi a contabilizat cifre de "killer" al roş-albaştrilor: a înscris de patru ori pentru Politehnica în Liga 1, dintre care trei reuşite au fost împotriva "militarilor"!

Toate golurile au fost reuşite în 2010 şi de fiecare dată s-a terminat egal: 3-3 în aprilie, cu goluri ale lui "Gur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 41 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 59 minute
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum o ora
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum o ora
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum o ora
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 6 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 5 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 2 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°