Napoli ar face orice ca să câştige titlul în acest sezon, înSerie A. Conducerea clubului a apelat la soţiile şi prietenelejucătorilor pentru finalul de campionat!
Aflată la şase puncte de liderul Milan, cu cinci etape înainte definalul sezonului, Napoli e aproape de o mare performanţă:câştigarea titlului de campioană după o pauză de 21 de ani. Şitotuşi, dacă nu va fi să fie primul loc, şefii clubului au căzut deacord că nici o clasare în primele trei, sinonimă cu calificarea îngrupele Ligii Campionilor, nu e rea. Şi pentru a fi siguri că nimicnu le va sta în cale jucătorilor în a-şi atinge obiectivul, ei au"umblat" la partea sensibilă a acestora. Astfel, soţiile şiprietenele lui Cavani & Co. au fost invitate la masă deJacqueline De Laurentiis, consoarta proprietarului clubului, pentrua li se trasa sarcinile din final de sezon: "Fără scandal acasă,menajaţi-vă partenerii!".
Fiecare dintre invitate a primit câte un document redactat în limbamaternă, în care sunt notate instrucţiunile pentru ultimele cincietape: "Jucătorii sunt mari atunci când se simt aşa, mai ales înmintea lor. Asiguraţi‑vă că partenerul vostru se simte mereu aşa.Contăm pe voi pentru aceste ultime cinci meciuri ale sezonului.Evitaţi orice tensiune în familie!".
Şi în Liga I femeile au fost implicate în lupta pentru titlu. Avândunele informaţii cum că asistenta TV Daniela Crudu ar avea orelaţie cu Cristi Tănase, Gigi Becali, patronul Stelei, a rugat-ope aceasta să nu-i mai facă sex oral, pentru că-i înmoaiegenunchii. "Ţi-l recomand pe Torje", a spus Becali.
6 puncte odespart pe Napoli de liderul Milan, cu cinci etape înainte definal
Napoli ar face orice ca să câştige titlul în acest sezon, înSerie A. Conducerea clubului a apelat la soţiile şi prietenelejucătorilor pentru finalul de campionat!
Aflată la şase puncte de liderul Milan, cu cinci etape înainte de