Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Refugiaţii de peste Prut şi-au strigat drepturile

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Începând cu ora 9.30, timp de două ore, aproape o sută de bătrâni au mărşăluit din Valea Vlăicii până în faţa Prefecturii, fluierând şi fluturând pancarde prin care îşi cereau drepturile. Este primul protest de acest gen pe care moldovenii născuţi în teritoriul dintre Prut şi Nistru l-au făcut în Craiova.

S-au săturat de promisiuni

Lucian Dorovschi, organizatorul manifestării, spune că i-a ajuns cuţitul la os şi că nu va ceda până când statul nu îi va da câteva sute de mii de lei. „În judeţ sunt 40.000 de persoane care şi-au părăsit casele şi au venit în România, când ruşii i-au invadat. Statul ar trebui să dea fiecăruia dintre noi câte două milioane de euro în fiecare lună, timp de zece luni”, a declarat Lucian Dorovschi.

Deşi la acţiunea de protest îşi anunţaseră prezenţa 240 de persoane, mulţi au lipsit din cauza bolii. „Cinci dintre ei sunt paralizaţi, au solicitat Ambulanţa ca să se poată deplasa. Alţii au forme mai uşoare de boală, care însă i-a ţintuit la pat”, a mai spus Lucian Dorovschi.

Copilăria în vilă, bătrâneţea în cămin

Cea mai în vârstă manifestantă de azi-dimineaţă a fost Eugenia Chelaru (79 de ani) care, în ciuda reumatismului, „s-a târât” până la Prefectură ca să strige „Daţi-ne banii!”. Moldoveanca ne povesteşte că trăia ca-n lux în oraşul Bălţi, din Basarabia, dar în prezent a a sărăcit într-atât încât plăteşte jumătate din pensie ca să îşi ducă zilele într-un cămin de bătrâni. „Sunt fiică de preot, tatăl meu a slujit în oraşul unde m-am născut, după care în Craiova a fost profesor de muzică la Colegiul Naţional Carol I. În Basarabia nu duceam nicio grijă, ţineam magaziile încărcate ochi cu grâne, nici nu se punea problema să nu avem ce pune pe masă. Acum, din 700 de lei de la stat, 400 achit chiria la cămin”, ne-a spus bătrâna, care îşi aminteşte că la nouă ani, când războaiele zguduiau lumea şi când în oraşul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 59 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Terminalul Schengen de pe Aeroportul Timișoara, inaugurat. A costat 40 de milioane de euro și este cel mai modern din țară FOTO VIDEO

Adevarul acum 27 minute
Noul terminal de plecări externe de pe Aeroportul Timișoara, denumit Terminal Schengen, a fost inaugurat vineri, 29 martie 2024. A costat aproape 40 de milioane de euro și este cel mai modern terminal din România.

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 6 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°