Iranul este arătat cu degetul, în spatele Hamas şi al Jihadului Islamic, în Gaza şi în spatele Hezbollah în Liban. Bombardamentele au loc în Fâşia Gaza, dar reverberează în Iran.
Iranul şiit se dezvăluie cu adevărat o putere regională, în pofida antipatiei arabe sunnite din jur. Un Iran care nu mai poate fi ignorat, un Iran despre care preşedintele american ales Barak Obama a spus că este o ameninţare serioasă la adresa securităţii, dar un Iran cu care nu se poate tranşa prin forţa armelor. Conflictul din Gaza dezvăluie însă republica islamică deopotrivă vulnerabilă şi puternică.
Pe de-o parte, Iranul a preluat problema palestiniană de la ţările arabe. Este singura ţară de unde a venit ajutor concret, în arme, bani şi antrenamente pentru militanţi din Hamas şi Jihadul Islamic Palestinian. Spre deosebire de statele arabe care, după stingerea panarabismului, au împins preocuparea pentru situaţia palestinienilor şi întoarcerea refugiaţilor, undeva, într-un colţ de discurs gol.
Reacţie determinată inclusiv de prezenţa numeroşilor refugiaţi palestinieni în diverse ţări arabe, care nu de puţine ori au fost sursă de probleme.
Ambiguitate arabă
Nimeni nu uită, de exemplu, în Iordania revolta palestiniană din 1970, care a ameninţat serios guvernul irodanian. Iordania, un stat cu o economie slabă şi un număr mare de palestinieni pe teritoriul său, e dependentă de SUA, Europa şi Israel, cu care de altfel are o lungă relaţie, dovedită benefică.
Aşadar, ofensiva israeliană asupra Hamas nu poate fi decât în interesul guvernului iordanian, mereu temător de sentimente militante în rândul populaţiei palestiniene şi ameninţat de puternica Frăţie Musulmană iordaniană. Aşa se explică şi faptul că în 1999 Iordania a expulzat gruparea Hamas de pe teritoriul său.
În Liban, nimeni nu uită că războiul