Deja Petrolul a editat tricouri experimentale cu numele lui Mutu şi cu numărul 10. Nu contează că acel număr e înregistrat la Ligă în dreptul altcuiva, pentru că acel altcineva nu va avea încotro, va prelua un număr de troleibuz şi va lăsa nou-venitului voluptatea de a fi decar. Printre căni, lumânări, scrumiere, fulare şi alte accesorii de marketing fanii ploieşteni pot cumpăra acum şi tricouri cu idolul care încă n-a venit.
Din acest punct de vedere, încă nerealizatul transfer e deja un succes. Tricourile ce vor fi vândute vor înseamna bani intraţi în prăvălie, vor înseamna mai mulţi spectatori, poate şi ceva contracte noi de publicitate. Şi din alt punct de vedere lucrurile stau bine. Competiţional, e greu de făcut acum o comparaţie între Ajaccio şi Petrolul. Dar parcă Petrolul azi, 29 noiembrie 2013, înseamnă ceva mai mult. Echipă de cupe europene, cu stadion mereu plin, cu nişte şanse teoretice la titlu, atâtea câte sunt, măcar până la meciul cu Steaua. Plus că la Petrolul ritmul pare să fie mai relaxat decât în Corsica, în sensul în care vorbim de o echipă bună într-un campionat modest, pe când în Franţa aveam situaţia exact pe dos, o echipă modestă într-un campionat foarte bun. În mod normal, e mai uşor să ai mereu mingea la picior cu Corona şi cu Săgeata decât să alergi de nebun făcând pressing la fundaşii lui PSG sau Monaco.
Există însă un pericol scos în evidenţă ieri, la sport.ro, de Mircea Lucescu. Titratul antrenor a amintit de eşecul întoarcerii lui Gică Popescu la Dinamo, în urmă cu un deceniu. Gică avea vârsta lui Mutu de acum, aproape 35 de ani, venea de la Lecce, o echipă cam de categoria lui Ajaccio şi a clacat complet la impactul cu România. Nu pentru că ar fi fost terminat fizic, nu pentru că n-ar mai fi ştiut fotbal. În nici un caz. Atunci, în 2002, Dinamo a început să ceară totul de la Gică Popescu, după cum în 2013 sau, în f
