Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 de milioane de lei ne costă pensiile magistraţilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 octombrie 2009 · ·

Fiecare român contribuie lunar la cele 40 de milioane de lei care acoperă pensiile de serviciu ale categoriilor speciale de bugetari.

Aproape 40 de milioane de lei noi plătesc românii lună de lună pentru a acoperi diferenţa suportată de la bugetul de stat pentru pensiile speciale ale aproape 8.000 de concetăţeni privilegiaţi, care sunt în baza de date a Casei Naţionale de Pensii (CNPAS). Din această sumă, aproape 22 de milioane de lei revin, din bugetul statului, categoriei de pensionari în care se încadrează foştii magistraţi şi personalul auxiliar din justiţie.

În total, în România există 200.000 de beneficiari ai pensiilor speciale (militari, ofiţeri ai serviciilor speciale, poliţişti etc. ), cei mai mulţi având însă case proprii de pensii. De altfel, fostul premier Emil Boc a declarat, la negocierile pe legea pensiei unice de săptămâna trecută, că statul român va face o economie la buget de 500 până la 800 de milioane de euro pe an prin eliminarea acestor pensii.

Declaraţia lui Boc a fost susţinută ieri, în cadrul emisiunii „Evenimentele zilei”, de la B1 TV, de deputatul PDL Gelu Vişan. „Aceştia sunt bani care sunt luaţi din taxe; noi avem primării, avem administraţii locale care nu-şi primesc salariile, în schimb aceste pensii speciale sunt primite”, a arătat Vişan.

Privilegiaţii şi pensiile lor

Potrivit datelor EVZ, situaţia statistică privind beneficiarii de pensii de serviciu, întocmită la finalul lunii septembrie 2009 de CNPAS, creionează o discrepanţă fantastică între pensia la care aceşti 8.000 de români ar avea dreptul pe baza contribuţiei şi sumele primite de fapt, diferenţă suportată lunar din bugetul statului.

Dintre aceştia, cea mai mare diferenţă revine procurorilor şi judecătorilor, care au în medie o pensie lunară de 8.371 lei. Per total, se ajunge lunar la suma de 18.224.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Un primar din România a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale

Ziua Constanta acum 45 minute
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale. "La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 3 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene. „Asta nu e solidaritate, e dictat”

HotNews acum 24 minute
Premierul slovac Robert Fico a anunțat marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, informează agențiile Reuters și Agerpres. Robert Fico Foto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia „Spunem fără echivo

Războiul din Ucraina: Cel puţin 37.000 de persoane sunt date dispărute, potrivit Kievului

News.ro acum 37 minute
Ucraina a anunţat marţi că a identificat aproape 37.000 de civili şi soldaţi dispăruţi de la începutul invaziei ruseşti, un bilanţ care rămâne incomplet, în special din cauza faptului că aproape 20% din teritoriul ţării este sub ocupaţie rusă, relat

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum 2 ore
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 3 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

24°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

8°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°