Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţii trucate la Ministerul Apărării. Consiliul Concurenţei a amendat patru companii care au mânărit achiziţiile în perioada 2005-2007

Publicat in Adevarul, luni 16 decembrie 2013 ·

Consiliul Concurenţei a sancţionat patru companii cu o amendă în valoare totală de 12,48 milioane de lei, aproximativ 2,8 milioane de euro, pentru trucarea unor licitaţii organizate de Ministerul Apărării Naţionale, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei, declanşate din oficiu, privind practica concertată a companiilor de a truca licitaţiile pentru achiziţia produselor din gama “armament de infanterie” şi „aparatură optică” aferentă, în perioada 2005-2007. Cea mai mare amendă o are de plătit compania J.P. Sauer & Sohn GmbH din Germania (7,06 milioane de lei), urmată de San Swiss Arms AG din Elveţia (2,86 milioane de lei), Brugger & Thomet AG tot din Elveţia (2,42 milioane de lei) şi S.C. Transcarpat Sportours International S.R.L. din România (142.167 lei).

„Consiliul Concurenţei a constatat că S.C. Transcarpat Sportours International S.R.L. a fost împuternicit de J.P. Sauer & Sohn GmbH, San Swiss Arms AG şi Brugger & Thomet AG să le reprezinte la licitaţii şi a a elaborat ofertele pentru fiecare companie. În acest fel, au fost împărţite portofoliile de produse, astfel încât cele trei companii nu s-au mai concurat, deşi exista această posibilitate“, se arată în comunicatul Consiliului Concurenţei.

„Practic, S.C. Transcarpat a avut acces la informaţii sensibile şi a elaborat ofertele în aşa fel încât să maximizeze şansele de câştig pentru fiecare companie. Un astfel de comportament contravine atât prevederilor legislaţiei româneşti în domeniul concurenţei, cât şi prevederilor Tratatului de Funcţionare a Comunităţii Europene” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.

Practicile concertate reprezintă toate acele forme de coordonare care, fără să ajungă la stadiul în care să poată fi numite înţelegeri, reprezintă tot o formă de cooperare între companii care limi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5

News.ro acum 50 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală. Marcel Ciolacu

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum o ora
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum o ora
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Peste 400 de ciclişti se pregătesc pentru primul Campionat European de Mountain Bike din România

Mediafax acum 53 minute
România va găzdui în perioada 8-12 mai, pentru prima dată, Campionatul European de Mountain Bike. Evenimentul se bucură de participarea a peste 400 de ciclişti din peste 17 ţări europene. Competiţia se va desfăşura la Cheile Grădiştei, în judeţul Br

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Firea: Ce sunt rechinii imobiliari? Ştim cu toţii cine a obţinut în aceşti patru ani autorizaţii în Bucureşti, pentru că sunt rechini buni şi rechini răi. Asta este manipularea, e campania făcută pe minciună şi pe ură

News.ro acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei a precizat, la evenimentul de lansarea candidaturii lui Daniel Băluţă pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 4, că un subiect utlizat în campania electorală de către contracandidaţi este cel r

Ciolacu vizează tăierea atribuțiilor primarului general: Este evident că avem nevoie de o lege specială a Capitalei / Dependența primarilor de sector nu trebuie să fie atât de mare de primarul general

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că este nevoie de o lege specială a Capitalei şi că „este evident” că dependenţa primarilor de sector „nu trebuie să fie atât de mare de primarul general”, de jocurile politice, transmite Agerpres. „Admin

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°