Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţara copiilor obezi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Statisticile privind obezitatea la români sunt îngrijorătoare.

Conform rapoartelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România este pe locul trei în Europa în privinţa obezităţii la copii. Astfel, aproximativ 70% din copiii români au probleme cu greutatea. Potrivit Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Infecţioase, un român din patru este obez, iar fiecare al doilea român este supraponderal. OMS descrie obezitatea ca pe o afecţiune în creştere, îmbrăcând aspectul unei epidemii mondiale ce reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Mai mult, preşedintele Societăţii Române de Ortopedie şi Traumatologie Pediatrică afirmă că în România sunt 13.000 de copii care suferă de scolioză, situându-ne pe primul loc în Europa.

Ştim cu toţii că sportul are o importanţă deosebită pentru societate, nu numai prin faptul că promovează talente şi creează valori, ci şi pentru că formează relaţii sociale: fairplay, spirit de competiţie, responsabilitate, comunicare nonverbală, lucru în echipă, nonviolenţă, autodisciplină, încredere în forţele proprii. Astfel, sportul ajută la integrarea socială a tinerilor, dar şi în integrarea copiilor emigranţilor. Dar, mai ales, sportul oferă posibilitatea menţinerii unei vieţi sănătoase. De aceea trebuie să conştientizăm importanţa sportului ca o continuitate în viaţa cotidiană şi să promovăm practicarea acestuia. Din păcate, însă, într-o societate în care tehnologia informaţiei s-a dezvoltat fulgerător, copiii preferă să joace jocuri video, să navigheze pe internet sau să se uite la televizor, în loc să practice un sport sau exerciţii fizice.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

VIDEO Un nou schimb de mesaje Piedone-Ciolacu: „Nu mă retrag și nu negociez” / „Am încheiat orice dialog”

HotNews acum 42 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a transmis, joi, un nou mesaj pentru PSD, care i-a cerut să se retragă din cursă și să o susțină pe Gabriela Firea. „Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni”, afirmă Piedone. La rândul l

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 39 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Turneul final al Billie Jean King Cup se va juca în format eliminatoriu. România îşi va afla adversara la 30 aprilie

News.ro acum o ora
Turneul final al Billie Jean King Cup se va disputa sub formă de tablou eliminatoriu, la Sevilla, între 12 şi 20 noiembrie, a anunţat joi Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), care gestionează competiţia. "Ţinând cont de feedback-ul primit de la

Cătălin Drulă: Când un regim devine opresiv, rezistenţa devine o datorie / Preşedintele USR consideră că împotriva lui Clotilde Armand a fost deschis un dosar absurd

News.ro acum 36 minute
Preşedintele USR Cătălin Drulă denunţă hărţuirea candidaţiilor Dreapta Unită la alegerile locale cu dosare inventate de procurorii manevraţi de PSD şi PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°