La 17 ani, Anya a fost racolată de o rețea de prostituție din Marea Britanie, odată cu alte prietene din Europa de Est. A fost supusă la perversiuni, a trebuit să își uite adolescența și să înceapă să își vândă trupul pe bani. Povestea ei a ajuns libretul primei opere care are ca subiect traficul de ființe.
1 /.
Joia viitoare, în Sala Capitol din Timișoara, publicul e așteptat să afle deznodământul poveștii Anyei. Artiști timișoreni de la Operă și de la Facultatea de Muzică, ajutați de tineri interpreți din Marea Britanie pregătesc premiera românească a primei opere care are ca subiect traficul de ființe umane. Compusă de britanicul Adam Gorb, șeful catedrei de Compoziție de la Royal Manchester College of Music, și cu libretul semnat de Ben Kaye, opera ”Anya 17” spune povestea unei adolescente din estul Europei care cade victima unei rețele de traficanți de fete din Occident.
Anul trecut opera a avut premiera absolută, la Liverpool. Povestea este emoționantă și inspirată din cruda realitate. ”Este singura operă care a tratat vreodată acest subiect emoționant. Autorii vor să atragă atenția asupra acestui fenomen care prinde proporții inclusiv la noi”, spune Mihaela Silvia Roșca, dirijorul orchestrei Operei Române din Timișoara. Tot mai multe adolescente din Est sunt atrase de proxeneți în Anglia și sfârșesc ca victime, unele chiar ucise. ”Societatea trebuie să conștientizeze acest subiect care ne privește pe toți”, mai spune Roșca.
Opera ”Anya 17” va fi prezentată în premieră joi, 17 octombrie, de la ora 19,00 pe scena Sălii Capitol din Timișoara. Alături de instrumentiști de la Opera timișoreană și studenți ai Facultății de Muzică ai Universității de Vest, pe scenă vor urca interpreți – masteranzi ai aceleiași facultăți, tineri interpreți și artiști lirici din corul Filarmonicii de Stat ”Banatul” și masteranzi ai Royal Manchester Col