Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A doua atomocentrală se face în Transilvania

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 7 mai 2008 ·

Francezii vor fi, cel mai probabil, partenerii care vor construi următoarele reactoare nucleare în România. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Petrolul este pe sfârşite, energia nucleară revine puternic în atenţia statelor europene. Aceasta este tendinţa la nivel mondial cu care România îşi doreşte să ţină pasul. În timp ce autorităţile dau ca sigură construcţia celei de-a doua centrale nucleare în România, guvernul s-a împotmolit în proiectul privind construcţia Reactoarelor 3 şi 4 de la singura noastră centrală nucleară, de la Cernavodă.

Francezii îşi fac „campanie“

„Este evident că până în 2020 este nevoie de o a doua centrală nucleară în România“, a spus, ieri, Teodor Chirica, directorul Nuclearelectrica, amintind că acest proiect va asigura 35% din energia totală necesară României.

Prompţi la aspiraţiile guvernanţ ilor români - care au discutat despre proiect şi cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy -, francezii de la Areva au început tatonă rile în România.

Dată ca sigură de presa franceză în proiectul celei de-a doua centrale nucleare de la noi, Areva i-a reunit la Bucureşti pe nepotul lui Marie Curie (cercetătorul care a descoperit radioactivitatea - n.r.), pe ambasadorul Franţei şi pe directorul ştiinţific al companiei. „României îi trebuie a doua centrală pentru că cererea de energie este permanent în creştere, iar energia fosilă va fi substituită“, a spus Philippe Garderet, directorul ştiinţific al Areva, amintind că Franţa poate investi în România inclusiv în exploatarea combustibilului nuclear (a uraniului - n.r.).

Cel mai probabil, noua centrală va fi amplasată în Transilvania, în apropierea râurilor Mureş, Someş sau Olt, potrivit şefului Nuclearelectrica. „Regiunea Dobrogei este prea aglomerată pentru un asemenea proiect. Deja Cernavodă are o capacitate de 2.400 MW, centrala de la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 8 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 6 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 10 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°