Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa în turn – revista presei locale

Publicat in Adevarul, vineri 26 februarie 2010 ·

Ziarele locale de azi scriu despre cele peste 100 de familii din blocurile turn din municipiul Satu Mare care urcă până la etajul opt pe scări şi despre activitatea pensionarilor de a supraveghea acţiunea “marea plombare”, demarată ieri pe una dintre cele mai importante artere.

Sunt blocuri construite înainte de anul 1989 şi date în folosinţă la începutul anilor ‘90. Montarea lifturilor nu a mai fost făcută, deşi era prevazută în proiect. Motivul: Revoluţia din decembrie 1989 le-a lăsat nefinalizate. În această situaţie sunt sute de familii care locuiesc în patru astfel de blocuri turn situate în municipiul Satu Mare. De circa 20 de ani, locatarii urcă zilnic până la etajul opt pe scări deoarece nu-şi permit să plătească 22.000 de euro, costul celui mai ieftin lift. Bani pe care trebuie să-i scoată din buzunarul propriu, deşi blocurile în care s-au mutat în anii 90 ar fi trebuit să fie dotate cu lifturi din construcţie, scrie Gazeta de Nord Vest.

Pensionarii supraveghează lucrările de reparaţie a străzilor

Joi, la primele ore ale zilei, am fost sesizaţi că pe strada Golescu a început plombarea gropilor. Cei ce ne-au contactat ne-au mai spus că vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor (AJP), György Gavril, împreună cu alţi doi membri ai AJP se află la faţa locului.

La câteva minute, în zonă a sosit şi preşedintele asociaţiei, Mircea Marian, care a stat de vorbă cu reprezentanţii firmei privind activitatea de supraveghere pe care o vor desfăşura cei 30 de ingineri care s-au înscris pe liste pentru a deveni supraveghetori voluntari ai lucrărilor. Cu aceştia urmează ca Primăria Satu Mare să încheie contracte individuale, să îi doteze cu legitimaţii şi insigne cu înscrisul “VOLUNTAR”. La câteva minute a venit să asiste la demararea lucrărilor şi directorul oraşului, Ioan Litan, scrieInformaţia Zilei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum 40 minute
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 9 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 12 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 13 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 7 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 11 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 8 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°