Acum câţiva ani, îmi imaginam că, sub impulsul aderării la UE, vom atinge o anumită normalitate publică. Acum, cred că eram nepermis de optimist!
Acum câţiva ani, îmi imaginam că sub impulsul aderării la UE, sub presiunea instituţiilor europene, vom atinge şi noi o anumită normalitate publică. Acum, cred că pe atunci eram un om nepermis de optimist! Nu, dacă mă uit în jur, semnele normalităţii nu s-au înmulţit deloc, ba mă tem că dimpotrivă. Iată, dacă privim înspre clasa politică, este limpede că este de o calitate mult mai proastă decât acum vreo 14 ani, când am părăsit politica activă! Or, am demisionat din toate funcţiile publice, administrative şi politice, tocmai din motive legate de calitatea clasei politice, în interiorul căreia nu mă regăseam. Dar, atunci, măcar tot mai găseam câţiva inşi, în mai multe partide, cu care simţeam că se poate discuta ceva raţional, fie şi în contradictoriu, că poţi căuta o soluţie unei probleme sau alteia. E totuşi ciudat că primele parlamente, în care mai existau şi oameni de bună-credinţă şi bună-voinţă, erau net superioare celui în funcţie!
Acum, am senzaţia că este vorba despre o altă specie, cumva decăzută din cea umană - de la „robocopii" care bat tot, dar mai ales femeile şi copiii decât pe „hooligans", la mitingurile antiguvernamentale din ianuarie, la „androizii", care ocupă funcţiile de putere, nu doar în politică, ci şi în administraţie, economie, sistemul bancar etc. Şi ar mai fi şi „frankensteinii", cei care se ocupă cu sănătatea şi ştiinţele! Cred că „omul nou", chiar dacă nu în chipul imaginat de Ceauşescu, este pe cale să devină tipul social dominant. Nebunia este însă că această clasă superpusă nu este paraşutată de chinezi, nici teleportată de pe Marte, ci este zămislită de noi înşine, „dintre noi şi pentru noi", ca să citez un clasic neo-comunist de la faţa locului, pe dl Ion Iliescu. Asta îns
