Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preot răspopit pentru acţiuni „sindicaliste“

Publicat in Adevarul, luni 20 septembrie 2010 ·

Florin Moldoveanu (42 de ani), preot în Maxenu, a fost concediat pentru că ar fi cerut şefilor de la Arhiepiscopie un buget mai mare. Sătenii l-au sprijinit pe preot în demersul său şi au blocat accesul în biserica unde slujea Moldoveanu. Ei refuză acum un alt părinte şi spun că vor protesta în continuare.

Zeci de săteni, tineri şi vârstnici, au protestat ieri, în faţa bisericii din satul buzoian Maxenu, în timp ce preotul Florin Moldoveanu citea cu voce tare o notificare primită prin poştă de la consistoriul protopopesc, prin care era anunţată caterisirea sa.

Decizia şefilor Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a fost determinată de faptul că, de circa două luni încoace, sătenii din Maxenu protestează, prin blocarea accesului în biserică şi prin pichetarea sediului arhiepiscopiei, împotriva faptului că salariile preoţilor au fost reduse până la minimul pe economie.

Problema este că mai-marii Bisericii au considerat că preotul Florin Moldoveanu (42 ani) a instigat populaţia la revoltă, „nevrednicie" care se pedepseşte crunt potrivit regulamentului intern: prin caterisire.

„Nu lăsăm pe nimeni în Biserică"

Enoriaşii nu par deloc dispuşi, însă, să respecte decizia de la Arhiepiscopie. „Noi nu o să lăsăm pe nimeni să vină în biserica pe care am construit-o împreună cu preotul Moldoveanu. Preferăm să ţinem biserica închisă şi să mergem la bisericile din satele vecine, pentru că este o nedreptate ce i se întâmplă preotului nostru", a declarat Florica Zahiu, enoriaşă.

Opinia a fost împărtăţită şi de ceilalţi săteni prezenţi la protest, care spun că vor face zid uman la intarea în biserica din sat. Florin Moldoveanu spune că va contesta pe toate căile caterisirea sa. „Nu am făcut decât să îmi cer un drept, acela de a avea un salariu. O să fac contestaţie la o instanţă superioară, la Mitropolie, apoi la Patriarhie, şi dacă nu, merg şi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 5 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 4 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 6 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 6 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 7 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 4 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 5 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°