Protestele faţă de un preşedinte islamist au pe fundal creşterea aderenţei sociale a elitelor religioase Uriaşele manifestaţii proseculariste s-au extins de la Ankara la Istanbul. Protestele faţă de un preşedinte islamist au pe fundal creşterea aderenţei sociale a elitelor religioase Uriaşele manifestaţii proseculariste s-au extins de la Ankara la Istanbul. Armata turcă a avertizat explicit partidul de guvernământ, de sorginte islamistă, că va apăra sistemul politic secular al ţării, garantat şi de preşedinţie. Premierul Erdogan a replicat armatei că trebuie să se supună guvernului. UE este de aceeaşi părere. Evoluţiile politice din Turcia amintesc cel puţin de 1997, când armata a obligat partidul islamist de guvernământ să predea puterea - dacă nu de loviturile de stat armate din 1960, 1971 şi 1980. Cu 2/3 din voturile electoratului, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), de sorginte islamistă, care deţine şefia parlamentului şi a guvernului, ar putea obţine şi preşedinţia, pe care o decid parlamentarii. Din 1923, Turcia refondată de Mustafa Kemal Ataturk este condusă de o administraţie strict seculară, în care preşedinţia este cel mai important oficiu - chiar şi pentru armată. Preşedintele Sezer, al cărui mandat se încheie în mai, a refuzat o serie de legi ale AKP, întrucât inserau tot mai mult religia în politică şi administraţie. Liderii islamişti de la Ankara descriu Turcia la Bruxelles drept dovada vie că o societate musulmană este compatibilă cu democraţia; acasă demonstrează că religiozitatea nu împiedică dezvoltarea socială a statului. Partidul premierului Tayyip Recep Erdogan are statut de observator al Partidului Popular European: islamiştii turci se definesc drept varianta musulmană a creştin-democraţilor europeni. Conservatorii reformişti Relaţia dintre religie şi modernitate în Turcia de astăzi poate fi paradoxală în contextul dezbaterilor despre