Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVR umblă la posturi și salarii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 martie 2012 ·

SOLUȚII. Datoriile acumulate de televiziune lasă loc doar finanțării priorităților. Există riscul ca nici așa să nu-și revină. Sursa: MARIAN ILIE

Membrii Consiliului de Administraţie (C.A.) al Televiziunii Române au aprobat marţi bugetul postului public. Surse din TVR spun că sumele alocate pentru fiecare departament sunt mai scăzute decât anul trecut.

Un exemplu ar fi Departamentul Interactiv, căruia i s-a aprobat sub 50% din bugetul solicitat. Printre modificările importante se numără micşorarea fondului de salarii cu 4%. În legătură cu acesta, se are în vedere o reevaluare a muncii fiecăruia, după fişa de post. În perioda următoare, managerii structurilor din TVR vor stabili modalitatea în care vor pune în aplicare hotărârea CA.

Printre propunerile de reformă făcute de către conducerea TVR este şi cea cu lucrul pe proiecte determinate. Surse din TVR spun că prin această modalitate de lucru se are în vedere şi reducerea numărului de posturi. În proiectul de buget înaintat membrilor C.A., cheltuielile cu personalul au fost reduse cu 20% faţă de perioada precedentă, iar aceste cheltuieli (care includ orele suplimentare şi bonusurile) sunt cea mai importantă componentă a costurilor instituţiei.

Cheltuielile cu personalul, mai mici cu 25 de milioane de lei

Conducerea TVR spune şi că va continua procesul de restrângere a cheltuielilor început anul trecut. "Pe ansamblu, în bugetul pe anul 2012 cheltuielile totale ale TVR au scăzut cu 85 mil. lei (circa 19,5 mil. euro). De exemplu, cheltuielile cu personalul – care înseamnă printre altele, fondul de salarii, ore suplimentare, bonusuri, prime de vacanţă etc. – vor fi cu 25 mil. lei mai mici în raport cu 2011".

În acest moment, deficitul Televiziunii Române se ridică la 113 milioade de euro. În luna aprilie, TVR urmează să plătească prima tranşă dintr-o datorie reeşalonată de 19 mi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 3 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 5 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°