Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EBA ia de la Luxten 7.000 de lei pe lună

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 7 aprilie 2009 ·

Patru ore de program pe zi la Luxten îi aduc Elenei Băsescu aproximativ 7.000 de lei lunar.

Acest lucru rezultă din declaraţia de avere din dosarul de candidatură pentru euroalegeri, depus, ieri, de fiica preşedintelui la Biroul Electoral Central. Astfel, independenta Elena Băsescu, alias EBA, a declarat oficial venituri din activitatea sa de economist în 2008 de aproximativ 83.000 de lei, adică 6.900 de lei lunar. Firma la care este angajată part-time coincide cu cea care a concesionat întreţinerea reţelelor de iluminat din Capitală pentru 15 ani. Contractul a fost atribuit în 1997.

Potrivit propriilor declaraţii, Elena Băsescu petrece patru ore pe zi la Luxten, unde introduce „nişte date în calculator”. „Nu sunt vreun doctor în economie, vreun specialist. Lucrez în financiar, la un calculator, pe un post de funcţionar. Mă duc patru ore pe zi la birou, mă aşez pe un scaun şi introduc nişte date în calculator. N-am nici internet, nici messenger, numai un soft de contabilitate, atâta”, s-a confesat fiica preşedintelui pe 25 martie în emisiunea „Happy Hour” de la Pro TV.

Atuurile, ţinute la secret

Din declaraţia sa de avere rezultă că Elena Băsescu nu are în proprietate nici casă, nici terenuri. Deţine autoturismul Range Rover cumpărat în 2007 cu 50.000 de euro, bijuterii de până la 8.000 de euro şi a contractat de la Piraeus Bank un credit de 16.500 de euro scadent în 2012. Dacă averea a fost scoasă la vedere, Elena Băsescu îşi ţine în continuare la secret şi proiectul politic, dar şi atuurile ca eurocandidat. „Nu ştiu. Atuurile mele?... Cred că sunt câteva, dar dacă vi le spun o să spuneţi probabil că mă dau mare”, a apreciat ea la depunerea candidaturii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 30 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 6 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 3 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°